Venea, venea.
Venea un cuvânt, venea, venea prin noapte, voia să lumineze, voia să lumineze.
Cenuşă.
Cenuşă, cenuşă. Noapte.
Paul Celan, Stretto.
Un străin în noapte.
Luna scânteia în ochiul căluţului de lemn şi în ochiul şoricelului pe care Tolly îl scosese de sub pernă ca să-l privească. Ceasul ticăia şi în tăcerea din jur i se părea că aude alergând pe duşumea picioruşe goale, apoi chihoteli şi un susur şi un foşnet ca şi cum s-ar întoarce paginile unei cărţi groase.
În noaptea aceea ploua, o ploaie fină, susurândă.
Chiar şi peste mulţi ani, Meggie n-avea decât să închidă ochii şi auzea de îndată cum degete minuscule băteau în geam. Undeva în întuneric lătra un câine, iar Meggie nu putea să doarmă, oricât se întorcea de pe o parte pe alta.