Heidi, fetiţa munţilor

SPRE MUNŢII ÎNALŢI

Din veselul sat Mayenfeld, o potecă suie, printre pajişti şi livezi, spre poalele munţilor ce domină din această parte întreaga vale. Se şi simte aici mirosul pătrunzător al ierbii de munte, căci poteca e abruptă şi se pierde sus, în păşunile alpine.

Într-o dimineaţă senină de iunie, o munteancă tânără şi voinică, ducând de mână o fetiţă cu obrajii aprinşi, păşea încet pe această potecă. Fetiţa să fi avut cinci ani, dar adevărata ei statură era greu de ghicit, căci, în ciuda soarelui ce începuse să dogorească, purta pe ea două sau chiar trei rochiţe, iar peste ele un şal gros de bumbac, de culoare roşie. Înfofolită astfel şi încălţată cu pantofi groşi, părea mai voinică – o făptură duioasă care se căţăra anevoie pe povârnişul abrupt.

Drumeţele noastre lăsaseră în urmă valea cam de o oră, când pătrunseră în micul cătun Dörfli, aflat la jumătatea distanţei dintre Mayenfeld şi imaşuri. Era satul natal al tinerei muntence. Sătenii o recunoscură numaidecât. Iar Johanna Spyri porţile şi ferestrele începură să se deschidă la tot pasul în calea ei; o strigau, o chemau, ca ie răspundea tuturor, fără să se oprească, înainte de a ajunge până în dreptul ultimei căsuţe, o voce îi răsuna dintre căsuţele risipite ale pitorescului cătun.