La Tiganci de Mircea Eliade (Nuvela)
În tramvai, căldura era încinse, năbușitoare. Traversând grăbit coridorul își spuse: “Ești un om cu noroc, Gavrilescule!” Zărise un loc liber, lângă o fereastră deschisă, la celălalt capăt al vagonului. După ce se așeză, își scoase batiste și-și șterse îndelung fruntea și obrajii. Apoi înfășură batista pe sub guler, în jurul gâtului, își începu să-și facă vânt cu pălăria de paie. Bătrânul din fața lui îl privise tot timpul concentrat parcă s-ar fi trudit să-și aducă aminte unde îl mai văzuse. Pe genunchi ținea cu mare grijă o cutie de tablă.
— E teribil de cald! spuse el deodată. Nu s-au mai pomenit așa călduri din 1905!
Gavrilescu clătina din cap continuând să-și facă vânt cu pălăria: — E cald într-adevăr, spuse. Dar când este omul cult, le suportă mai ușor pe toate. Colonelul Lawrence, bunăoară. Știți ceva de Colonelul Lawrence?
— Nu.
— Păcat. Nici eu nu prea știu mare lucru. Dacă s-ar fi urcat în tramvaiul ăsta, l-aș fi întrebat. Îmi place să intru în vorbă cu oameni culti. Tinerii aceștia, domnul meu, erau desigur, studenți. Studenți eminenți. Așteptam cu ei în stație și i-am ascultat. Vorbeau despre un anume Colonel Lawrence și de aventurile lui în Arabia. Și ce memorie! Recitau pe dinafară pagini întregi din cartea Colonelului. Era o frază care mi-a plăcut, o frază foarte frumoasă, despre arsita care l-a întâmpinat pe el, pe Colonel, undeva în Arabia, și care l-a lovit în creștet, l-a lovit ca o sabie. Păcat că nu pot să mi-o aduc aminte, cuvânt cu cuvânt. Arsita aceea teribilă a Arabiei l-a lovit cu o sabie. L-a lovit în creștet ca o sabie, amutindu-l.
Taxatorul îl ascultase zâmbind, apoi îi întinse biletul. Gavrilescu își puse pălăria pe cap și începu să se caute în buzunare.