În seara asta, voi fi ucis.
Fulgerele fulgeră în jurul meu, luminând camera de zi a micuței cabane în care îmi petrec noaptea și unde viața mea va ajunge în curând la un sfârșit brusc. Abia reușesc să disting scândurile de lemn de dedesubt și, pentru o fracțiune de secundă, îmi imaginez corpul întins pe acele scânduri, un bazin de roșu răspândindu-se sub mine într-un cerc neuniform, infiltrându-se în lemn. Ochii mei se deschid, uitându-mă în nimic. Gura mea este ușor întredeschisă, un firicel de sânge curgându-mi pe bărbie.
Nu, nu.
Nu în seara asta.
Odată ce cabina se întunecă din nou, bâjbâi orbește în fața mea, îndepărtându-mă de confortul canapelei. Furtuna este rea, dar nu suficient de rea pentru a întrerupe curentul. Nu, altcineva este responsabil pentru asta. Cineva care și-a luat deja o viață în seara asta și se așteaptă ca eu să fiu următorul.
Totul a început cu o simplă lucrare de curățare. Și acum s-ar putea termina cu sângele meu să fie șters de pe podeaua cabinei.
Aștept un alt fulger care să-mi arate drumul, apoi mă mișc cu grijă în direcția bucătăriei. Nu am un plan în minte, dar bucătăria conține potențiale arme. Există un întreg bloc de cuțite acolo - în scurt timp, chiar și o furculiță ar putea fi utilă. Cu mâinile goale, sunt un dispărut. Cu un cuțit, șansele mele ar putea fi puțin mai bune.
Bucătăria conține feronere mari, care aduc puțin mai multă lumină decât în restul cabinei. Pupilele mele se dilată, încercând să absoarbă cât mai mult posibil. Mă împiedic spre blatul din bucătărie, dar după ce am făcut trei pași pe linoleum, picioarele îmi alunecă de sub mine și cad greu pe podea, rupându-mi cotul suficient de rău încât să îmi aducă lacrimi în ochi.
Deși să fiu corect, deja erau lacrimi în ochi.
În timp ce încerc să mă ridic în picioare, îmi dau seama că podeaua bucătăriei este udă. Fulgerul fulgeră din nou și mă uit în jos la palmele mele. Ambele sunt pătate de purpuriu. Nu am alunecat pe o baltă de apă sau pe niște lapte vărsat.