În seara asta, voi fi ucis. Fulgerele fulgeră în jurul meu, luminând camera de zi a micuței cabane în care îmi petrec noaptea și unde viața mea va ajunge în curând la un sfârșit brusc. Abia reușesc să disting scândurile de lemn de dedesubt și, pentru o fracțiune de secundă, îmi imaginez corpul întins pe acele scânduri, un bazin de roșu răspândindu-se sub mine într-un cerc neuniform, infiltrandu-se în lemn. Ochii mei se deschid, uitându-mă în nimic. Gura mea este ușor întredeschisă, un firicel de sânge curgându-mi pe bărbie. Nu Nu. Nu in seara asta. Odată ce cabina se întunecă din nou, bâjbâi orbește în fața mea, îndepărtându-mă de confortul canapelei. Furtuna este rea, dar nu suficient de rea pentru a întrerupe curentul. Nu, altcineva este responsabil pentru asta. Cineva care și-a luat deja o viață în seara asta și se așteaptă ca eu să fiu următorul. Totul a început cu o simplă lucrare de curățare. Și acum s-ar putea termina cu sângele meu să fie șters de pe podeaua cabinei. Aștept un alt fulger care să-mi arate drumul, apoi mă mișc cu grijă în direcția bucătăriei. Nu am un plan în minte, dar bucătăria conține potențiale arme. Există un întreg bloc de cuțite acolo - în scurt timp, chiar și o furculiță ar putea fi utilă. Cu mâinile goale, sunt un dispărut. Cu un cuțit, șansele mele ar putea fi puțin mai bune. Bucătăria conține ferestre mari, care aduc puțin mai multă lumină decât în restul cabinei. Pupilele mele se dilată, încercând să absoarbă cât mai mult posibil. Mă împiedic spre blatul din bucătărie, dar după ce am făcut trei pași pe linoleum, picioarele îmi alunecă de sub mine și cad greu pe podea, rupându-mi cotul suficient de rău încât să îmi aducă lacrimi în ochi. Deși să fiu corect, deja erau lacrimi în ochi. În timp ce încerc să mă ridic în picioare, îmi dau seama că podeaua bucătăriei este udă. Fulgerul fulgeră din nou și mă uit în jos la palmele mele. Ambele sunt pătate de purpuriu. Nu am alunecat pe o baltă de apă sau pe niște lapte vărsat. Am alunecat pe sânge. Stau acolo o clipă, făcând inventarul corpului meu. Nimic nu doare. sunt inca intacta. Asta înseamnă că sângele nu este al meu. Nu încă, oricum. Mișcare. Mută-te acum. Este singura ta șansă. De data aceasta am mai mult succes să mă ridic în picioare. Ajung la blatul bucătăriei, răsuflând uşurat în timp ce degetele mele intră în contact cu suprafaţa rece şi tare. Bătrânesc după blocul de cuțite, dar se pare că nu-l găsesc. Unde este? Și apoi aud pașii care se apropie. Este greu de judecat, mai ales că totul este atât de întunecat, dar sunt destul de sigur că acum este cineva în bucătărie cu mine. Toate firele de păr de pe gâtul meu se ridică în timp ce o pereche de ochi mă străpunge. nu mai sunt singur. Inima mi se cufundă în stomac. Am făcut un apel de judecată incredibil de prost. Am subestimat o persoană extrem de periculoasă. Și acum voi plăti prețul final.