La Piatra Craiului, în munte Naratorul, Ştefan Gheorghidiu, arată în amintirile sale scrise că „în primăvara anului 1916, ca sublocotenent proaspăt, întâia dată concentrat”, luase parte la fortificarea văii Prahovei (o pseudo‑fortificare, deoarece tranşeele săpate ar fi putut fi distruse de „Zece porci ţigăneşti, cu boturi puternice”, puşi pe râmat), dar pe zece mai este mutat lângă masivul Piatra Craiului, în regimentul XX, care avea drept misiune o „fortificare” similară a zonei. Acolo „În realitate, vremea se trecea cu instrucţie într‑o poiană mai mărişoară, cu asalturi eroice, care nu erau departe de jocurile de copii din mahalaua Oborului, când ne împărţeam în români şi turci şi năvăleam urlând unii într‑alţii. Ştiu bine că în acest timp – completează acid naratorul – se dădeau asigurări în Parlamentul ţării că «suntem bine pregătiţi», că în doi ani de neutralitate «armamentul a fost pus la punct», iar anumite persoane îşi luau răspunderea afirmării că suntem gata «până la ultimul nasture, până la ultimul cartuş», iar cu ştiinţa luptei până la cucerirea oricărei poziţii, fie ea socotită ca inexpugnabilă.”.