Când am închis ochii, am simţit mirosul vântului. Un vânt de mai, ce
răbufnea ca un fruct umflat, cu coaja aspră, cu miezul lipicios şi cu seminţele
ca nişte grăunţe. Miezul, sfărâmându-se în aer, şi-a împrăştiat seminţele
care, asemeni unor alice moi, delicate, au pătruns în pielea braţelor mele,
lăsând în urmă doar o uşoară durere.
— Cât e ceasul? m-a întrebat vărul meu.
Între noi fiind o diferenţă de aproape 20 de centimetri, el ridica mereu
privirea când vorbea cu mine. M-am uitat la ceas.
— Zece şi douăzeci de minute.
— Merge bine ceasul tău?
— Cred că da.
M-a apucat de încheietura mâinii şi s-a uitat la ceas. Avea degetele
subţiri şi fine, dar neaşteptat de puternice.
— A costat mult?
— Nu, a fost chiar ieftin, am răspuns, aruncându-mi ochii pe orarul
autobuzului.
Nici un răspuns.
Vărul meu mă privea nedumerit. Dinţii albi care se iveau printre buze
păreau nişte oase atrofiate.
— A fost chiar ieftin, am spus, uitându-mă la el şi repetând clar flecare
cuvânt. A fost chiar ieftin, dar merge destul de bine.
A dat din cap, fără să spună nimic.
Vărul meu nu aude cu urechea dreaptă. La scurt timp după ce a intrat
la şcoala primară, l-a lovit cineva cu o minge de baseball în urechea dreaptă
şi de atunci are probleme cu auzul, însă acest lucru nu-l împiedică, în
general, să aibă o viaţă normală. Aşa că merge la o şcoală obişnuită şi duce o
viaţă ca orice copil de vârsta lui. în clasă, se aşază mereu în prima bancă la
perete, ca să fie cu urechea stângă îndreptată spre profesor. Cu notele nu stă
rău. Are însă perioade în care aude destul de bine, dar şi perioade în care nu
aude deloc. Perioadele acestea alternează precum fluxul şi refluxul, şi uneori,
cam o dată la şase luni, nu aude aproape deloc cu ambele urechi. E ca şi cum
liniştea din urechea dreaptă se adânceşte şi înăbuşă până şi sunetele din
partea stângă. Când se întâmplă lucrul acesta, bineînţeles, nu-şi mai poate
desfăşura activităţile în mod normal şi e nevoit să lipsească un timp de la
şcoală. Din ce motiv se întâmplă aşa ceva, care este cauza acestui fenomen,
nici doctorii nu-şi pot explica. Şi pentru că nu au mai întâlnit un astfel de caz,
nu cunosc un tratament adecvat.
— Doar pentru că un ceas e scump, asta nu înseamnă neapărat că
merge bine, a spus vărul meu ca şi cum ar fi încercat să se convingă singur
de acest lucru. Eu am avut mai demult un ceas care o lua razna mereu. Mi lau
cumpărat când am intrat la gimnaziu, dar după un an l-am pierdut şi de
atunci stau fără ceas. Nu mi-a mai luat nimeni altul.
— Probabil că nu ţi-e chiar uşor fără ceas, nu?
— Ce?
— Nu ţi-e greu să stai fără ceas? am spus din nou, uitându-mă la el.
— Nu chiar, clătină el din cap. Doar nu trăiesc singur în munţi. Pot să
întreb pe cineva dacă vreau să ştiu cât e ceasul.
Salcia oarbă, fata adormită 7
— Da, asta cam aşa e.
Apoi, o vreme, am tăcut amândoi.