Ramana Maharshi nu este un autor în sensul clasic al termenului, ci un far al literaturii spirituale. Opera sa nu constă în ficțiune sau eseuri academice, ci în transcrieri ale Adevărului ultim, oferind o perspectivă directă asupra non-dualității. Pentru cititorul avizat, textele sale, deși puține la număr, reprezintă chintesența înțelepciunii Vedantice. Iată cinci aspecte fascinante despre viața și învățăturile sale, care depășesc simpla biografie.
- Iluminarea Spontană la 16 Ani: În 1896, la vârsta de 16 ani, fără a fi citit vreo scriptură spirituală în prealabil, Ramana a experimentat o frică intensă de moarte. În loc să fugă, el și-a simulat propria moarte, forțându-se să realizeze că „corpul moare, dar Eu (Sinele) nu moare”. Această realizare spontană a Sinelui (Atman) a fost momentul său de iluminare, după care a părăsit definitiv viața lumească.
- Metoda „Cine Sunt Eu?” (Atma Vichara): Învățătura sa centrală nu este o dogmă, ci o metodă directă de auto-investigare. El îndemna discipolii să nu caute răspunsuri în exterior, ci să urmărească sursa gândului „Eu” (ego-ul) până la Sursa sa finală, Sinele necondiționat. Această tehnică este considerată cea mai directă cale către eliberare.
- Tăcerea ca Predică (Mauna): Timp de mulți ani, în peșterile de pe Muntele Arunachala, Ramana a păstrat o tăcere absolută. Se spunea că prezența sa tăcută (Mauna) era cea mai puternică formă de învățătură (Dakshinamurti), deoarece transmitea Adevărul dincolo de limitările limbajului.
- Atașamentul față de Arunachala: După plecarea sa din casă, nu a părăsit niciodată zona muntelui sacru Arunachala (Tiruvannamalai). El nu doar că locuia acolo, dar considera muntele însuși ca fiind manifestarea fizică a Sinelui (Shiva) și sursa sa spirituală.
- Non-Autorul care a Scris Puțin: Ramana Maharshi nu a fost un scriitor prolific. Majoritatea lucrărilor care îi poartă numele (precum Upadesa Saram sau Cine Sunt Eu?) sunt fie răspunsuri la întrebările discipolilor, fie poeme scurte și traduceri din texte sanscrite, scrise la insistența adepților săi. El nu a simțit niciodată nevoia de a crea o „operă” literară proprie.
Deși nu a scris volume întregi, impactul său asupra literaturii Vedanta și a căutătorilor de Adevăr este inegalabil. Opera sa, fie ea transcrisă sau transmisă prin tăcere, rămâne o invitație perpetuă la introspecție, dincolo de cuvinte, o lectură esențială pentru orice bibliotecă spirituală.