Descriere
Tai-Pan de James Clavell descarcă cărți bune online gratis .pdf Tai-Pan este povestea lui Dirk Struan, conducătorul - Tai-Pan - al celei mai puternice companii comerciale din Extremul Orient. El este, de asemenea, un pirat, un contrabandist cu opiu și un maestru manipulator al bărbaților. Aceasta este povestea luptei sale de a se stabili pe sine și dinastia sa ca maeștri incontestabili ai Orientului. Dirk Struan ieşi pe puntea dunetei navei amiral Vengeance şi se îndreptă cu paşi mari spre pasarelă. Nava de linie cu 74 de tunuri era ancorată la jumătate de milă de insulă. Era înconjurată de restul navelor de război ale flotei, de navele ce transportaseră trupe ale corpului expediţionar, de nave de comerţ şi cliperele opiului ale negustorilor care făceau negoţ cu China. Era în zori, o zi de marţi, ceţoasă şi rece, 26 ianuarie 1841. În vreme ce traversa puntea principală, Struan aruncă o privire spre ţărm şi simţi cum îl prinde un fel de emoţie. Războiul cu China decursese aşa cum plănuise el, victoria se desăvîrşise aşa cum prezisese. Fructul victoriei – insula – era exact ceea ce jinduise vreme de douăzeci de ani. Iar acum se îndrepta spre ţărm pentru a participa la formalităţile de luare în stăpînire, pentru a fi martor al actului prin care o insulă chinezească devenea un giuvaier al coroanei Maiestăţii sale britanice, regina Victoria. I
Descarca PDF
TOP 10 Cărți