Înserarea aduce ora cea mai frumoasă a zilei și nu îmi amintesc să fi fost vreodată într-un loc în care acest răstimp să nu mă fi făcut mai atent la oameni, peisaje și amintiri. Totuși, acum, când am oprit mașina pe faleza așezată deasupra valurilor, mi-am dat seama că niciunde nu e mai seducător soarele la crepuscul decât pe malurile Mediteranei. Aș fi rămas acolo măcar un sfert de ceas, sprijinit de mașină, privind valurile de pe coasta apuseană a Siciliei și cerul colorat în albastru și roșu, dacă Nasser, omul de încredere al emirului, nu ar fi venit la mine cu mâna întinsă și zâmbetul său larg: — Vă așteaptă, domnule, îmi spuse.

A pregătit pentru dumneavoastră un vin rar și se încălzește prea tare dacă nu vă grăbiți puțin, glumi subtil pe seama pasiunii deloc musulmane a șefului său pentru licoarea păcătoșilor. Bătrânul emir avea două vile în Italia: cea în care ajungea vara era ascunsă printre lămâii, măslinii și stâncile din Monterosso, unul dintre orășelele celebrei Cinque Terre, iar cea de-a doua, destinată mai ales vizitelor din iarnă și primăvară, aici, nu departe de Palermo. Amândouă erau capodopere ale Renașterii italiene, lăsate în paragină până ce le cumpărase și le dăduse o nouă strălucire grație imensei sale averi, obținută din petrol și investiții imobiliare, dar și pasiunii pentru artă, iar pentru el arhitectura era una dintre cele mai frumoase manifestări ale geniului creativ. Cele două gărzi de corp care păzeau poarta principală a proprietății m-au salutat și zâmbind fiindcă în preajma lui nu avea rost să afișeze seriozitatea tipică meseriei lor. Avea doar câțiva oameni în echipa care îi asigura securitatea, nu îi plăcea să arate ca un paranoic, deși mulți dintre fanaticii fundamentaliști juraseră să îl ucidă pentru libertatea pe care o impusese în mica sa țară. Totuși, erau dintre cei mai buni luptători și, de multe ori, în privat, glumea spunând că mica lui gardă de corp putea înfrânge ușor un batalion daesh².