Capitolul I. 

O casă Gwenda Reed stătea lângă debarcader, tremurând ușor în răcoarea dimineții. Docurile, magaziile și tot pământul Angliei, până în zare, se unduiau domol sub privirile ei. În acele clipe luă hotărârea care avea să provoace ulterior un șir întreg de evenimente extraordinare. Nu avea să se ducă la Londra cu trenul care pleca din port, după cum intenționase. În definitiv, de ce ar fi făcut-o? N-o aștepta nimeni. De-abia coborâse de pe un vas care se hâțâna și gemea din toate încheieturile (cele trei zile de călătorie prin golf, până la Plymouth, fuseseră deosebit de grele), și ultimul lucru pe care îl dorea era să urce într-un tren hodorogit. Avea să se ducă la un hotel agreabil și perfect neclintit de pe uscat, unde urma să doarmă într-un pat agreabil și perfect neclintit, fără să aibă parte de legănări și scârțâituri. Avea să doarmă neîntoarsă, iar dimineață – ce idee minunată! – intenționa să închirieze o mașină cu care să străbată încet, fără zor, sudul Angliei în căutarea unei case, a casei de vis pe care, împreună cu Giles, spera s-o găsească. Într-adevăr, era o idee minunată. 

În felul acela ar fi văzut câte ceva din Anglia – din acea Anglie despre care Giles îi povestise atâtea și pe care n-o vizitase niciodată, deși, asemenea majorității neozeelandezilor, o socotea casa ei. În acel moment, Anglia nu părea foarte atrăgătoare. Era o zi cenușie, stătea să plouă și vântul tăios sufla enervant. Probabil că Plymouth nu era cel mai frumos loc din țară, își zise Gwenda în timp ce stătea cuminte la rând în fața biroului vamal. A doua zi de dimineață, sentimentele ei cunoscură o schimbare spectaculoasă. Soarele strălucea, peisajul de la fereastră era superb, iar universul, în general, nu se mai balansa în toate părțile. Se liniștise. Aceasta era Anglia, gata în sfârșit s-o primească pe Gwenda Reed, tânăra de douăzeci și unu de ani, căsătorită, aflată în vilegiatură. Nu știa când avea să i se alăture și Giles. Ar fi putut veni în câteva săptămâni sau după șase luni. Îi propusese să plece spre Anglia înaintea lui și să caute o locuință convenabilă. 

Amândoi socoteau că ar fi fost bine să aibă undeva o reședință permanentă. Profesia lui Giles avea să presupună întotdeauna călătorii frecvente. Uneori, Gwenda ar fi putut să-l însoțească, dar alteori condițiile urmau să fie neprielnice. În plus, amândurora le plăcea ideea de a fi proprietarii unei case. Giles moștenise recent niște mobilă de la o mătușă, astfel că toate elementele duceau la concluzia că ideea era practică și de bunsimț. De vreme ce erau destul de înstăriți, nu aveau să întâmpine dificultăți financiare. La început, Gwenda avusese rețineri în privința alegerii unei case de una singură. 

„Ar trebui să mergem împreună“, spusese ea, însă Giles izbucnise în râs: „Nu mă pricep la case. Dacă ție o să-ți placă, o să-mi placă și mie. Un petic de grădină, bineînțeles, și nu o urâțenie nouă-nouță – de asemenea, nu prea mare. Mă gândeam la ceva pe coasta de sud. Oricum, nu prea departe în interior.“ 

Gwenda îl întrebase dacă avea în minte o situare anume, dar Giles răspunsese negativ. Rămăsese orfan de mic (amândoi erau orfani) și fusese pasat de la o rudă la alta pe timpul vacanțelor, astfel că nici un loc nu avea pentru el o însemnătate specială. Urma să fie casa Gwendei; cât despre sugestia de a aștepta până când ar fi putut-o alege împreună, cum ar fi fost dacă el ar fi venit abia după șase luni? Ce-ar fi făcut Gwenda în toată această perioadă? 

Ar fi stat prin hoteluri? 

Nu, trebuia să-și găsească o locuință și să se instaleze în ea.

Continuă să citești cartea după descărcare în format pdf…