Nu voi uita niciodată momentul în care primul copil mi-a adresat întrebarea care dă titlul acestei cărți. Îmi trăiam visul: aveam o carieră înfloritoare de consilier vocațional și de dezvoltare a abilităților sociale pentru copii. Aveam tot programul ocupat și o listă de așteptare. Lucram împreună cu câțiva dintre cei mai respectați lideri din domeniu la un centru de renume mondial specializat în ADHD. Susțineam ateliere dedicate părinților și specialiștilor în care prezentam tehnici pentru concentrarea atenției, dezvoltarea unor abilități mai eficiente de învățare și creșterea capacității de autoreglare a celor mici. Era incitant să știu că implicarea mea avea efecte pozitive importante în viețile a sute de familii. Copii care în trecut erau copleșiți de dificultăți la temele de casă și aveau probleme de comportament înregistrau progrese remarcabile. Apoi, într-o zi, o întrebare simplă, venită din partea unui băiețel de opt ani, a scos la iveală o suferință secretă care îi bântuia pe acești copii, indiferent de cât de mult se îmbunătățeau notele lor. Jonah era un băiat simpatic, dar mânios, care avea dificultăți la școală și crize de furie atunci când făcea teme. Când am început să vorbim despre situația lui complicată de la școală l-am întrebat: „Dacă ai putea schimba ceva, despre ce ar fi vorba?“ Mă gândeam că-mi va spune ceva despre învățătorul lui sau despre bătălia de acasă, din fiecare seară, din jurul fișelor de lectură. În schimb, după o pauză lungă, temătoare, a răspuns: „De ce nu se joacă nimeni cu mine?“ De ce nu se joacă nimeni cu mine? Deznădejdea din spatele acestei simple întrebări m-a zguduit din rădăcini. Aspectele care îi îngrijorau cel mai tare pe părinții lui Jonah — situația școlară, temele, motivele pentru care fusese adus pentru prima oară în cabinetul meu — nu îl preocupau pe băiat câtuși de puțin. Mai grav, ele puneau în umbră problema mai adâncă cu care se lupta copilul în fiecare zi. Jonah dorea să știe de ce era lăsat pe dinafară. De ce alți copii îl ignorau sau erau răi cu el. Își dorea să nu mai lupte atât de mult cu colegii de clasă. Era un copil disperat de singur. Voia să știe cum își putea face prieteni și dacă eu îl puteam învăța așa ceva.