Părea să plutească prin ceaţa serii ca o jivină ameninţătoare ridicată din mâlul primordial. Silueta ei scundă se zărea neagră şi primejdioasă pe fundalul copacilor de pe ţărm. Se zăreau umbrele fantomatice ale unor bărbaţi mişcându-se pe punte sub lumina galbenă a felinarelor, iar picăturile de apă alunecau în josul bordurilor ei cenuşii, prelingându-se în apele leneşe ale râului James. Nava Texas trăgea nerăbdătoare de parâma de ancorare, ca un ogar gata să fie eliberat din lesă pentru vânătoare. Obloane solide din fier acopereau gurile tunurilor, iar cuirasa groasă de cincisprezece centimetri de pe cazemată nu avea nici o zgârietură. Doar drapelul alb cu roşu din vârful catargului, în spatele coşului, atârnând moale în aerul umed, arăta că este un vas de luptă al Marinei militare a Statelor Confederative. Oamenilor de pe uscat li se părea pătrăţoasă şi urâtă, dar marinarii îi observau imediat forţa şi graţia. Era dură şi aducătoare de moarte, ultima din acest model ciudat pornit spre distrugere după un scurt, dar memorabil moment de glorie.

Comandantul Mason Tombs, aflat pe puntea din faţă, trase o eşarfă albastră din buzunar şi îşi şterse transpiraţia care începuse să i se prelingă pe sub gulerul uniformei. Încărcarea mergea încet, prea încet. Texas avea nevoie de fiecare clipă de întuneric ca să reuşească să ajungă în larg. Îşi privi neliniştit echipajul care căra blestemând lăzi de lemn pe pasarelă, coborându-le apoi în magazia de sub punte. Lăzile păreau neobişnuit de grele pentru ceea ce conţineau – documentele oficiale ale guvernului aflat la putere de patru ani. Erau aduse cu căruţe trase de catâri ce opreau lângă doc, păzite de supravieţuitorii epuizaţi de lupte ai unei companii de infanterie din Georgia. Tombs îşi întoarse privirea, îngrijorat, spre Richmond, aflat la doar trei kilometri spre nord. Grant reuşise să spargă apărarea încăpăţânată a Petersburgului organizată de Lee, iar acum armata decimata a Sudului se retrăgea spre Appomattox, abandonând capitala confederată în mâinile forţelor unioniste în înaintare. Procesul de evacuare era în plină desfăşurare şi confuzia domnea în oraşul ale cărui străzi fuseseră lăsate pradă jafurilor şi terorii. Pământul era cutremurat de explozii şi flăcări luminau noaptea de la depozitele şi arsenalele pline cu muniţie ce erau incendiate. Tombs era un bărbat ambiţios şi energic, unul dintre cei mai buni ofiţeri din marina confederată.

Era scund, cu trăsături inimoase, păr şi sprâncene şatene, barbă deasă roşcată şi o expresie inflexibilă în ochii negri ca măslina. Comandant al unor canoniere mici în bătăliile de la New Orleans şi Memphis, ofiţer de artilerie la bordul blindatului de luptă Arkansas şi ofiţer secund pe temutul vas de atac Florida, Tombs se dovedise un om periculos pentru cauza unionistă. Preluase comanda navei Texas doar la o lună după ce se terminase construcţia ei pe şantierul naval Rocketts din Richmond, după ce ceruse şi supraveghease efectuarea unui număr de modificări pentru pregătirea unei călătorii aproape imposibile în josul râului, pe lângă o mie de tunuri unioniste. Îşi îndreptă din nou atenţia spre încărcare şi văzu cum ultima căruţă se desprinse de doc şi dispăru în noapte. Scoase ceasul din buzunar, îi săltă capacul şi îl ridică spre un felinar ce atârna pe un stâlp de pe doc. Era opt şi douăzeci.

Ceva mai mult de opt ore până în zori. Nu era destul timp pentru a parcurge ultimele douăzeci de mile printre furcile caudine, sub mantia întunericului. O trăsură deschisă, trasă de doi cai pătaţi, opri lângă doc. Birjarul rămase ţeapăn pe capră, iar cei doi pasageri priviră cum ultimele lăzi erau coborâte prin trapă. Bărbatul mai solid, în haine civile, stătea gârbovit în timp ce un altul, care purta uniforma ofiţerilor de marină, îl privi atent pe Tombs şi îi făcu semn cu mâna. Tombs coborî pasarela spre doc, se apropie de trăsură şi salută regulamentar. — E o onoare să vă văd, domnule amiral, domnule secretar. Nu credeam că veţi avea timp să veniţi să vă luaţi rămas-bun. Amiralul Raphael Semmes, celebru pentru faptele sale de vitejie de pe vremea când era căpitan al navei corsar Alabama, acum comandant al escadronului de blindate de pe râul James, dădu din cap şi zâmbi pe sub mustaţa dată cu ceară şi pe deasupra barbişonului mic de sub buza inferioară. — Nici măcar un regiment de yankei nu m-ar fi putut opri să vin să vă conduc. Stephen Mallory, secretar al marinei militare a Statelor Confederate, îi întinse mâna: — Prea multe depind de tine ca să nu ne facem timp să venim să îţi urăm noroc. — Am o navă solidă şi un echipaj curajos, zise Tombs cu încredere. Vom reuşii. Zâmbetul lui Semmes se stinse şi ochii i se întunecară: — Dacă vezi că e imposibil să treci de ei, va trebui să arzi şi să scufunzi nava în partea cea mai adâncă a râului, pentru ca Uniunea să nu pună niciodată mâna pe arhivele noastre. — Explozibilul e pregătit, îl asigură Tombs pe Semmes.

Fundul navei va fi aruncat în aer, lăzile cu greutăţi vor cădea pe fundul râului şi nava o să mai înainteze o bucată bună până să se scufunde. Mallory dădu din cap aprobator: — E un plan bun. Cei doi bărbaţi din trăsură schimbară priviri pline de subînţelesuri. O clipă se lăsă o tăcere stânjenitoare, apoi Semmes spuse:

— Îmi pare rău să-ţi mai pun o povară pe umeri în ultima clipă, dar vei avea în grijă un pasager. — Un pasager? repetă Tombs, încruntat. Sper că nu e cineva care ţine la viaţă. — Nu are de ales, mormăi Mallory. — Unde e? întrebă Tombs aruncând o privire pe doc. Suntem gata de plecare. — O să ajungă imediat, îi răspunse Semmes. — Pot să întreb cine e? — O să-l recunoşti destul de uşor. Şi roagă-te ca şi inamicul să îl identifice dacă va fi nevoie să îl arăţi. — Nu înţeleg. Mallory zâmbi pentru prima oară: — Ai să înţelegi, băiete, ai să înţelegi. — Mai am o informaţie care s-ar putea să-ţi folosească, zise Semmes, schimbând subiectul. Spionii mei îmi raportează că fostul nostru cuirasat cu pinten, Atlanta, capturat anul trecut de vase monitor aparţinând yankeilor, a fost pus din nou în serviciu şi patrulează râul mai sus de Newport Newss. Tombs se lumină: — Da, înţeleg. Cum Texas are cam aceeaşi formă şi dimensiune, ar putea fi confundată cu Atlanta în întuneric. Semmes aprobă din cap şi îi întinse un steag împăturit: — Stelele şi dungile. Vei avea nevoie de steag pentru mascaradă. Tombs luă drapelul Uniunii şi îl băgă sub braţ: — O să-l înalţ pe catarg înainte să ajungem la amplasamentele artileriei unioniste de la Trents Reach. — Atunci, mult noroc, spuse Semmes. Îmi pare rău că nu putem sta până plecaţi, dar secretarul trebuie să prindă un tren, iar eu trebuie să mă întorc la flotă şi să-i supraveghez retragerea înainte de sosirea yankeilor. Secretarul marinei militare a Confederaţiei îi strânse încă o dată mâna lui Tombs: