În Anul Domnului 1420 nu a venit sfârşitul lumii. Deşi multe semne prevesteau că va veni. Nu s-au adeverit prevestirile sumbre ale chiliaştilor care preziceau venirea sfârşitului lumii destul de precis – exact în anul 1420, luna februarie, luni, după Sfânta Scolastica. Dar ce să-i faci – a trecut luni, a venit marţi, după ea miercuri – şi nimic. Nu au venit Zilele Pedepsirii şi ale Răzbunării, care premerg venirii Împărăţiei lui Dumnezeu. Deşi s-au împlinit o mie de ani, Satana nu a fost eliberat din închisoarea lui şi nu a ieşit ca să ademenească popoarele din cele patru colţuri ale pământului. 

Nu au pierit toţi păcătoşii şi potrivnicii lui Dumnezeu de sabie, de foc, de foame, de grindină, de colţii bestiilor, de acele scorpionilor şi de veninul şerpilor. În zadar au aşteptat credincioşii venirea lui Mesia pe Tabor, pe Muntele Mielului, Horeb, Sion şi Muntele Măslinilor, în zadar au aşteptat a doua venire a lui Hristos quinque civitates, cele „cinci oraşe” alese prevestite în prorocirea lui Isaia, considerate a fi Pilzno, Klatovy, Louny, Slany şi Żatec. Sfârşitul lumii nu a venit. Lumea nu a pierit şi nu a ars până în temelii. Cel puţin, nu toată. Dar nu a fost deloc plictisitor. Iată, această supă este excelentă. Groasă, condimentată şi dreasă din belşug. De mult nu am mai mâncat una ca asta. Vă mulţumesc, preacinstiţi domni, pentru trataţie, îţi mulţumesc şi ţie, cârciumăreaso. Întrebaţi dacă nu refuz o bere? 

Nu. Nu prea cred. Dacă permiteţi, cu plăcere. Comedamus tandem, et biba- mus, cras enim moriemur. 1 Nu a venit sfârşitul lumii în 1420, nici un an mai târziu, nici peste doi, nici peste trei şi nici chiar peste patru ani. Lucrurile şi-au urmat, ca să mă exprim aşa, cursul lor firesc. S-au înmulţit molimele, a bântuit mors nigra 2 , s-a răspândit foametea. Aproapele îl omora şi îl jefuia pe aproapele său, râvnea la femeia lui şi, în general, îi era ca un lup. Mereu se punea la cale câte un mic pogrom împotriva evreilor şi se înălţa un rug pentru eretici. Şi din nou, scheletele ţopăiau în salturi încântătoare prin cimitire, moartea cu coasa hoinărea prin lume, demonul se strecura noaptea printre mădularele tremurânde ale fecioarelor, strigoaica se aşeza pe grumazul călăreţului singuratic în pustietate. Diavolul se amesteca evident în treburile zilnice şi se foia printre oameni tamquam leo rugiens, „ca un leu care răcneşte”, căutându-şi prada.