Când ceasurile marcau prima secundă a zilei de întâi ianuarie 2000, oamenii de pe micuţa insulă Kiribati au întâmpinat zorii celui de-al treilea mileniu. Timp de 24 de ore după aceea, oamenii de pe tot globul au sărbătorit acest moment deosebit prin cea mai mare petrecere din istorie. Sydney Harbour Bridge s-a transformat într-o vâlvătaie de jocuri de artificii, Marele Zid Chinezesc a fost luminat de la un capăt la altul, iar în Ierusalim au fost eliberaţi 2.000 de porumbei. Totuşi, a existat o mică problemă: al doilea mileniu mai avea încă 366 de zile până să se împlinească. Deoarece sistemul nostru calendaristic nu prevede anul 0 d.Hr., trecuseră doar 1999 de ani de la presupusa naştere a lui Iisus Hristos, iar al treilea mileniu nu va începe înainte de începutul lui ianuarie 2001. Dar puterile în exerciţiu hotărâseră că nu vor permite ca acest inconvenient matematic să le împiedice să declare oficial începutul anului 2000, ca fiind începutul mileniului. Acesta este un exemplu banal al felului în care anumite idei sunt luate drept adevăruri, pe când ele nu sunt decât convenţii populare, fără nicio legătură cu realitatea. Iar cei ce avansează informaţii ce contrazic astfel de convenţii tribale sunt adesea priviţi cu reticenţă. Când câteva exemplare din cartea Aparatul lui Uriel ce urmau să fie publicate au fost date presei britanice, multe ziare britanice, ca de exemplu Daily Express şi mai ales Daily Mail, au relatat în mod obiectiv despre descoperirile noastre. Până şi Sunday Times, adesea sceptic, a descris Aparatul lui Uriel ca aducând o explicaţie plauzibilă pentru felul în care societăţile preistorice au putut realiza observatoare astronomice cum este cel de la Stonehenge, construit din motive practice. The Guardian a desconsiderat întreaga carte în câteva propoziţii, considerând că nu poate fi decât o prostie pentru că se folosea de surse pe care jurnalistul în cauză le considera ca neavând, evident, nicio legătură. Ziarul Daily Telegraph a fost cel care a oferit cel mai interesant răspuns. Omuleţul ce semăna cu o pasăre stătuse în faţa noastră aproape două ore şi jumătate. A spus că citise Aparatul lui Uriel şi a făcut o serie de afirmaţii, concluzionând cu ideea că această carte ce urma să o vedem publicată era complet eronată. – Nu puteţi să faceţi ştiinţă aşa! a ţipat el în mod repetat, în timp ce cu mâinile îşi dădea părul întro parte. 

– De ce? l-am întrebat. – Pentru că nu puteţi. Trebuie s-o faceţi cum se cuvine. Dacă aţi prezenta această lucrare ca o lucrare de diplomă, aţi pica. – Ar demonstra că amândoi ne câştigăm pâinea de zi cu zi făcând cercetare, iar în cazul meu, predând şi metodologia cercetării. Am o diplomă de excelenţă, un titlu de Doctor în Fizică şi în fiecare an examinez lucrări de diplomă în fizică, în numele universităţii la care lucrez. Vă asigur că ştiinţa adevărată este pur şi simplu cea care susţine idei ce pot fi testate şi demonstrate ca fiind adevărate sau nu, a spus Robert, dar fără niciun rezultat. Damien Thompson, un corespondent pe probleme de religie, a fost însărcinat să scrie un articol despre „arheologie alternativă”. Ne-am petrecut aproape toată dimineaţa zbătându-ne să găsim cuvinte cât mai simple, pentru a explica ideile principale conţinute în Aparatul lui Uriel. De fiecare dată am primit aceeaşi privire seacă şi aceeaşi formulă rostită acut: „Dar nu puteţi să faceţi ştiinţă aşa!”. Nu atât descoperirile cărţii noastre păreau să-l deranjeze, cât modul neortodox în care abordam problemele. – S-ar spune că faceţi nişte confuzii între proces şi rezultate, a sugerat Chris. Bineînţeles că pot exista metodologii valabile, dar un rezultat trebuie să poată fi complet repetat. în cele din urmă, domnul Thompson a recunoscut că nu înţelege astronomia şi niciunul din calculele matematicii primare folosite în carte. Părea că se mândreşte cu faptul că habar n-are de statistici, bineînţeles că nu ştia ce este o histogramă şi până şi cuvântul „heterodoxie” părea a-i depăşi câmpul lexicografic. Acest fel de atitudine, prin care valoarea unor idei noi este măsurată nu prin rezultate, ci prin adeziunea la convenţii, este din păcate mult prea des întâlnită. 

Am început să ne întrebăm dacă perspectiva lui Thompson asupra lumii ar putea fi foarte răspândită, dar atunci am primit o invitaţie pentru a ţine o prelegere în memoria lui John D. Mackie, la Festivalul Orkney Science. A fost pentru noi o mare onoare că am fost invitaţi să ţinem o asemenea prelegere, mai ales ţinând cont de faptul că anul precedent fusese ţinută de dl profesor universitar Lord Renfew. Directorul Festivalului Orkney Science, antropologul Howie Firth, a fost mai blând în ceea ce priveşte Aparatul lui Uriel decât fusese domnul Thompson. A spus: – Cartea este superbă. Ideile au suport logic, iar perspectivele pe care le deschide în diverse câmpuri, legându-le în mod logic unele de altele, sunt foarte lucide. Când în cele din urmă articolul lui Thompson a apărut în Daily Telegraph, aceasta a luat forma unui atac împotriva cărţii noastre, sub masca unei analize a diversităţii perspectivelor „alternative” asupra trecutului. Nu ne-a surprins deloc că nu făcea nicio referire la descoperirile noastre principale. Era un atac pasional, cu o fervoare de proporţii religioase. Problema de a ataca pretenţiile noastre cât se poate de acceptabile a fost depăşită de faptul că nu s-a ţinut cont de ştiinţa pe care noi am avansat-o, înşirând comentarii cu privire la munca noastră cu pretenţii nedemne de luat în considerare din cele mai ciudate cărţi existente. Astfel se crea impresia că am avansat sau susţinut teorii nefondate. Titlul articolului era: Minoans a construit Stonehenge, Atlantis îşi are fundamentul în Antarctica, Iisus a fost îngropat în Franţa. Bine aţi venit în lumea falsă, cu priză maximă la public, a arheologiei. Tot felul de lucruri ciudate, pe care nu le susţineam deloc. Credem că a fost într-adevăr un atac în numele unor anumite elemente ale doctrinei creştine. Conţinea multe neadevăruri şi, cu toate acestea, a fost bine dirijată spre a face ca o muncă serioasă să pară ciudată. în articol s-au tratat superficial, ironic şi incorect câteva elemente desprinse din text, înainte de a face referire la prima noastră carte, Secretul lui Hiram. Thompson le spunea cititorilor săi că această carte a fost judecată atât de istorici, cât şi de critici, citând un singur titlu agresiv ca dovadă în favoarea afirmaţiei sale. Titlul ales era „Falsa aventură a lui Chris şi Bob”. Acesta nu provenea din ziarele demne de încredere ce relatau corect despre ideile noastre, ci din Catholic Herald – un ziar ce a încercat în mod repetat să ne atace, pentru că nu am dat spre publicare credinţa noastră cum că evenimentele aparent supranaturale descrise în Noul Testament ar putea avea un înţeles mult mai prozaic pentru evreii din primul secol d.Hr. Articolul lui Thompson, ce acoperea o pagină întreagă din Telegraph, a creat impresia că am muncit câteva luni pentru a ne îmbogăţi din scrierile noastre, pretinzând că fuseseră vândute 1,5 milioane de exemplare din cartea Secretul lui Hiram. Cifra adevărată este mai mică şi am investit 20 de ani din timpul nostru, documentându-ne pentru cărţile noastre. Indiferent dacă cititorul este de acord sau nu cu descoperirile noastre, ei ar trebui să recunoască că nu există nimic în această carte care să nu aibă suport. 

Nu credem în extratereştri, farfurii zburătoare, îngeri, minuni, cadavre înviate sau alte prostii ireale. Problema noastră este aceea de a trata credinţe tribale solide, întreaga lume a sărbătorit venirea celui de-al treilea mileniu după 1.999 de ani, în loc de 2.000, pentru că aceasta era ceea ce oamenii vroiau să creadă. Un corespondent religios ca Damien Thompson a comparat pretenţia noastră cum că un om din estul mijlociu a călătorit spre Europa de Vest acum 5. 150 ani, într-o barcă acoperită cu piele, cu credinţa lui Erich von Daniken cum că civilizaţia modernă îşi are originile în vizitele extratereştrilor în nave spaţiale. Cu siguranţă, acest lucru arată absenţa totală a simţului probabilităţii.