Autor Dr. Tim Cantopher
Categorie De specialitate
Subcategorie Psihologie
„Oh, nu! Iar e luni dimineață. Nu vreau să mă scol. Este prea devreme. Am prea multe de făcut şi am nevoie de o vacanță. Mă simt atât de deprimat!" Fiecare zi de luni începe în felul acesta şi refuz să mă trezesc înainte să fiu în întârziere, dar dupå o vreme må smulg morocănos din pat şi îmi încep săptămâna. N-am fost niciodată prea priceput cu abordarea zilei de luni şi starea mea de spirit are nevoie de ceva timp ca så se ajusteze. Nu este vorba că nu mi-ar plăcea munca mea; îmi place şi chiar foarte mult. Problema mea este că odihna şi recreerea îmi plac chiar şi mai mult, iar lunea dimineața, următoarea ocazie pentru aceste plăceri mi se pare foarte, foarte îndepărtată. Fiecare s-a confruntat cu accese de proastă dispoziție la un moment dat şi unii oameni consideră că acest fapt ar însemna că toată lumea suferă de depresie. Nu este aşa, cel puțin nu în privința depresiei clinice sau a bolii depresive. Adevărul este că depresia clinică este o afecțiune oribilă de care, majoritatea dintre noi, slavă Domnului, nu avem nici cea mai mică idee. Este una dintre marile încercări cu care aceia care suferă de această afecțiune trebuie să se confrunte: oameni care se uită la ei cu un aer de cunoscători şi care spun: ,,Oh, da, am avut şi eu asta. Am descoperit că cel mai bun lucru era să mă adun şi să fiu ocupat."
Nu este deloc atât de simplu, aşa că încetează să înrăutățeşti lucrurile cu sfaturi neavenite. Dacă vrei cu adevărat så fii de ajutor, încearcă să înțelegi că persoana care suferă de această afecțiune trece printr-o serie de tulburări dintre cele mai diferite. Printre descrierile experiențelor trăite în cursul afecțiunii depresive clinice, cel mai mult m-au impresionat următoarele: ,E ca şi cum ai cădea într-o fântână fåră fund; eşti înconjurat de întuneric şi micul cerc de lumină se micşorează tot mai mult pânå când dispare complet" şi ,,E ca şi cum te-ai afla într-o fântână, lipsit de consolare, de salvare şi de speranță." Ce mai dimineață de luni! A înțelege enormitatea acestei încercări poate cel puțin să reducă singurătatea. Iar asta va însemna foarte mult.
Listată pe: 7 decembrie 2025
TOP 10 Cărți