CÂND PRUNCUL GHOLA ieşi din prima cuvă axlotl a Bene Gesseritului, Maica Superioara Darwi Odrade organiză o mică agapă, pentru a sărbători în mod discret evenimentul, în sufrageria ei din vârful celui mai înalt edificiu al Sectorului Central. Zorii abia mijiseră şi celelalte două membre ale Consiliului, Tamalane şi Bellonda, dădeau senine de nerăbdare din cauza acestei convocări neaşteptate, cu toate că Odrade ceruse ca micul dejun să fie pregătit de bucătăreasa ei personală. ― Nu-i e dat oricui să asiste la naşterea propriului său tată, glumise Odrade când cele două Cucernice Maici se plânseseră că timpul lor era prea preţios pentru a fi "irosit cu astfel de fleacuri". Doar bătrâna Tamalane avusese o expresie de amuzament ironic. Bellonda îşi păstrase impasibilă figura adipoasă, ceea ce, la ea, era cel mai adesea echivalentul unei încruntături. Să fi fost cu putinţă, se întreba Odrade, ca Bell să nu-şi fi exorcizat încă resentimentul faţă de relativa opulenţă în care trăia Maica Superioară? Apartamentul lui Odrade purta marca distinctivă a poziţiei sale în cadrul Comunităţii, dar era o distincţie care evidenţia mai degrabă obligaţiile ei, decât vreo intenţie de înălţare deasupra celorlalte Surori. Mica sufragerie îi îngăduia să-şi consulte colaboratoarele în timpul mesei. Bellonda, în mod vizibil abia aşteptând să plece, nu înceta să arunce priviri piezişe în jurul ei. Toate eforturile depuse pentru a-i străpunge carapacea de răceală distantă se dovediseră zadarnice. ― Mi s-a părut cu adevărat straniu să ţin bebeluşul acela în braţe, spunându-mi: "E tatăl meu", zise Odrade. ― Am priceput foarte bine de prima dată! Bellonda vorbise cu o voce aproape ca de bariton, care-i urca din stomac într-o bolboroseală prelungă, de parcă fiecare cuvânt i-ar fi provocat o vagă indigestie.