Tipul ăsta o să mă omoare.
Văd crima în ochii lui. Am trăit destule în viață ca să-mi dau seama de
pericolul în care mă aflu. Bărbatul ăsta n-o să stea să aștepte explicații. Nu-
mi va lăsa nici măcar o fracțiune de secundă ca să-mi trag sufletul. O să mi-
o reteze imediat. Definitiv.
Nu suntem decât noi doi în acest loc sufocant și strâmt. S-a asigurat să nu
mai fie nimeni altcineva – m-a urmărit și a așteptat până când am rămas
singuri, apoi a încuiat ușa în urma lui. Și iată-ne aici, captivi în încăperea
asta mică.
Poate să-mi facă orice vrea el. Nimeni nu știe unde mă aflu.
Am nasul vânăt, probabil rupt. Din nări mi se preling firișoare de sânge
cald, picurându-mi pe buze. Are gust metalic. M-a pocnit direct cu pumnul
în față, fără să catadicsească măcar să mă salute. A fost modul lui de a-mi
spune că ia lucrurile în serios.
— O să-ți rup toate oasele din tine, șuieră el.
Și vorbește serios. Oh, Doamne, chiar vorbește serios.
Nu m-am gândit niciodată că ziua de azi va sfârși așa. Dacă aș fi știut –
dacă aș fi avut cea mai mică idee despre ce-mi va face tipul ăsta azi-
dimineață aș fi luat cu totul alte decizii. Am crezut că o să mă descurc, dar
situația m-a depășit cu totul, încă de la început. Habar n-am avut ce mă
așteaptă.
Este vina mea că mă aflu aici. Am făcut o greșeală îngrozitoare.