În oglinda unei singure picături de cerneală, vrăjitorul egiptean izbutește să aducă sub ochii călătorului de aiurea vaste imagini din trecut. Tot astfel voi încerca să fac și eu, cititorule. Vreau ca picătura de cerneală din vârful peniței mele să aducă sub ochii tăi atelierul spațios al meșterului Jonathan Burge, dulgher și zidar din satul Hayslope, așa cum arăta în ziua de 18 iunie, anul Domnului 1799. Cei cinci lucrători, care meștereau uși, rame de ferestre și lambriuri, simțeau din plin căldura soarelui de după-amiază. Mirosul de rășină al scândurilor de brad, clădite afară lângă ușa deschisă, se îmbina cu cel al pomilor de soc ce-și răspândeau neaua văratecă până în fereastra din celălalt capăt al încăperii. Razele piezișe ale soarelui străluceau printre fâșiile transparente de talaș, răvășite la poala majestuosului platan, și aprindeau firele de praf dimprejurul scândurii de stejar, proptită de perete. În vârful grămezii de talaș, un câine ciobănesc, cu blana cenușie, își făcuse 3 culcuș și se odihnea cu botul între labe, încruntând din sprâncene ori de câte ori arunca o cătătură spre cel mai înalt dintre cei cinci lucrători, care tăia mijlocul unei polițe de lemn. Acestuia îi aparținea vocea puternică baritonală ce se auzea peste cântecul lemnului și al ciocanului: Odat’ cu soarele te scoală Și făr’ de nicio șovăială A zilei datorie-o-ncepe... Urmau câteva măsuri care cereau multă atenție, de aceea vocea se tranforma aici în fluierat, ca apoi să izbucnească și mai viguroasă: Curate fie-ți faptele. Și limpezi, precum soarele... 

O asemenea voce nu putea ieși decât dintr-un piept vânjos; proprietarul acestui piept vânjos era un bărbat înalt de aproape doi metri, cu oase mari, bine legat, cu spatele atât de drept și capul atât de semeț încât atunci când se da înapoi să privească la ceea ce ieșea din mâna lui, părea un ostaș. Mâneca, sumeasă deasupra cotului, lăsa să se vadă un braț în stare să câștige premiul la orice întrecere în putere; și totuși, mâinile prelungi, cu degetele pătrate în vârf, păreau învățate să facă obiecte măiestre. Prin statura robustă, Adam Bede era saxon, și făcea cinste neamului, dar părul negru ca pana corbului, mai negru încă din pricina tichiei din hârtie de culoare deschisă, și privirea pătrunzătoare a ochilor tot negri, țâșnind pe sub înălțimea sprâncenelor mobile și viguros desenate, dovedeau că în vinele lui curgea și sânge celt. Avea fața mare cu trăsături aspre și fără altă frumusețe decât, în clipele de răgaz, o expresie inteligentă de om cinstit și optimist. Se vedea cât colo că lucrătorul de lângă Adam era frate cu el. Avea aproape aceeași înălțime; același tip de trăsături, aceeași culoare de păr și de piele; dar asemănarea dintre cei doi frați scotea și mai mult în evidență deosebirea dintre ei, căci expresia chipului și ținuta unuia era foarte diferită de a celuilalt. Umerii largi al lui Seth erau ușor aduși: ochii săi erau cenușii; sprâncenele mai puțin pronunțate iar privirea, în loc să fie pătrunzătoare, exprima…….