Jerry îşi dădu seama că se petrecea un lucru neobişnuit abia când
domnul Haggin îl luă sub braţ destul de brusc şi îl trase către balenieră.
De şase luni de când se născuse Jerry, domnul Haggin îi era stăpân.
Totuşi, cuvântul „stăpân” lipsea din vocabularul acestui frumos terier cu păr
roşcat şi lins. În schimb, expresia „domnul Haggin” cuprindea întreaga
semnificaţie pe care o are cuvântul „stăpân” pentru oameni, cel puţin în felul de
a înţelege al câinilor. „Domnul Haggin” îi spuneau stăpânului său atât Bob,
contabilul, cât şi Derby, cel care supraveghea plantaţia. Jerry îi mai auzise şi
pe ceilalţi bipezi, destul de puţini, cum ar fi cei de pe Arangi, care veneau în
vizită la ei, numindul
tot aşa pe stăpân.
Câinii au însă o inteligenţă deosebită şi, datorită pasiunii lor şi afecţiunii
nelimitate pe care o manifestă faţă de cei de care ascultă, stăpânul are pentru
ei o semnificaţie mai amplă decât neo
imaginăm. Omul se crede numai stăpân
al câinelui. Câinele îl venerează însă ca pe un zeu.
Cuvântul „zeu” neaflânduse
în vocabularul restrâns şi special al lui
Jerry, sinonimul „domnul Haggin” reprezenta pentru el omnipotenţa
binefăcătoare şi suverană.
Astfel că, atunci când omul îl luă sub braţ şi îl urcă în balenieră, câinele
deveni neliniştit şi simţi că urma să se întâmple ceva deosebit. Negrii trecură
imediat la vâsle. Nu mai fusese niciodată la bordul lui Arangi, care, cu fiecare
efort făcut de vâslaşi, se mărea şi se apropia de ei.
Cu o oră înainte, Jerry părăsea casa de pe plantaţie şi cobora pe plajă ca
să asiste le plecarea navei Arangi. În scurta lui viaţă, se bucurase de două ori la
un asemenea eveniment. Ce era mai plăcut decât să alergi în galop pe plaja de
nisip fin şi, ghidat cu grijă de Biddy şi Terrence, părinţii lui, să ia parte la
bucuria care stăpânea peste tot?
Săi
fugăreşti pe negri! Ce plăcere pentru Jerry, carei
detesta pe negri şi
ştia că Biddy, mama lui, ca şi Terrence, tatăl său, îi urau. Negrii erau făcuţi ca
să mârâi la ei. Excepţie făceau doar servitorii din casă. Restul negrilor meritau
să fie muşcaţi dacă intrau dincolo de zidurile ce trebuiau apărate. Biddy făcuse
întotdeauna aşa, Terrence la fel. Aşa îl serveau pe zeul lor, domnul Haggin.
Negrii erau bipede inferioare care serveau pe zeii lor, bipedezii albi. Locuiau în
barăci situate în locul unde munceau, la o anumită distanţă de casă, pe lângă
care nu aveau voie să se aventureze.
Jerry era mic atunci când aflase la Ce pericole te expui când urmăreşti
un negru. Trebuia să ştie momentul în care să facă aşa ceva. Atunci când
domnul Haggin sau Derby sau Bob erau prin împrejurimi, putea săi
fugărească. Dacă nu era însă nimeni, era periculos. Trebuia să fii precaut,
fiindcă, departe de ochii albilor, negrii nu se mulţumeau doar să strige şi să
mârâie. Atacau câinii cu pietre şi ciomege.
Jerry o văzuse pe mama lui tratată astfel. Chiar el fusese pe jumătate
ameţit de o lovitură primită de la Godarmy, negru ce purta la gât un nasture de
porţelan prins de un fir din fibră de cocos. Îşi mai amintea căţelul şi o altă
aventură, petrecută tot în câmp, pe vremea când fugărea negrii cu fratele său,
Michael. Owmi, unul dintre cei urmăriţi, putea fi recunoscut după faptul că
purta pe piept rotiţe luate dintrun
ceas vechi. Michael a primit atunci o
lovitură atât de puternică în cap, că urechea lui stângă a fost zdrobită şi de
atunci aceasta na
mai crescut, rămânând în locul ei doar o mică umflătură
ascuţită.
Se mai întâmplaseră şi alte lucruri. Cu două luni în urmă, fratele lui,
Patsy, şi sora lui, Kathleen, dispăruseră fără urmă. Domnul Haggin ia
căutat
peste tot. A scotocit şi tufişurile şi a biciuit câţiva negri, dar na
descoperit
misterul. Numai Biddy şi Terrence ştiau ce se întâmplase, dar nici Michael şi
Jerry nu erau cu totul străini. Cei doi nefericiţi, Patsy şi Kathleen, în vârstă de
numai patru luni, au fiert în marmită, acolo, la barăci, iar pieile lor au fost
arse. Jerry ştia ceva despre asta, la fel ca părinţii şi fratele său, pentru că
simţise mirosul de carne friptă. Terrence, în furia lui, chiar la
atacat pe
servitorul Mogom. A fost pedepsit cu severitate şi legat de către domnul Haggin,
care nu a simţit mirosul acela şi deci nu a aflat nimic despre tragedie.
Dar când, pe plajă, poposeau negrii după ceşi
încheiaseră orele de
muncă, ducânduşi
pe cap lăzile cu lucrurile lor, ori când se urcau la bordul lui
Arangi, era momentul potrivit ca săi
fugăreşti fără a risca prea mult. Era
momentul în care puteai plăti vechile poliţe. Ba chiar te puteai răzbuna pentru
mai multă vreme căci, dacă ei urcau la bord, nu se întorceau aşa repede, ba
uneori deloc.
De exemplu, în dimineaţa aceea, Biddy şia
amintit de câteva lovituri de
ciomag date de Lerumie. De aceea şia
înfipt colţii în pulpa piciorului lui, iar
acesta sa
prăbuşit în apă cu lada ce conţinea toată averea lui. Apoi, sigură de
protecţia oferită de domnul Haggin, mulţumit de episodul acela, a continuat,
supărată, să latre după el.