Întotdeauna este complicat să scrii o carte despre tehnologie, pentru că aceasta are tendinţa de a se dezvolta într-un ritm alert. Este diferit de a scrie un articol de revistă, care ajunge la tipar câteva săptămâni mai târziu, cel mult câteva luni, pentru ca apoi, când apare următorul număr al publicaţiei, textul să devină istorie. Este nevoie de mai mult timp pentru a scrie o carte, pentru că aceasta presupune mai multe lucruri şi este nevoie de mai mult timp (6 – 12 luni) până ajunge la tipar odată ce manuscrisul este acceptat. După aceea, cărţile stau pe un raft şi sunt considerate „De actualitate” până când va deveni mult prea evident că mi mai sunt aşa. Mi-am încercat norocul cu Noua ameninţare mondială, crezând că este posibil să realizez o abordare istorică a internetului şi să scriu o carte care să fie atât de actualitate, cât şi de durată. Şi bazându-mă pe reacţiile cititorilor, se pare că aşa s-a şi întâmplat. O mare parte din istoria internetului nu era cunoscută nici măcar pentru tocilarii autentici. Cel mai important, această abordare istorică mi-a dat posibilitatea sa îmi îndrept atenţia cu încredere asupra problemelor majore de securitate care nu aveau să sufere modificări în viitorul apropiat. Deşi este uşor să dai vina pe Microsoft pentru toate problemele de securitate ale webului, nu este cu adevărat vina lui. Doamne, urăsc să spun asta, dar trebuie să dai dreptate şi diavolului. Dacă nu ar exista Microsoft, cineva ar trebui să îl inventeze pentru ca webul să se dezvolte atât de mult într-un timp atât de scurt. Întrucât mă aflu în domeniul computerelor încă de la începutul anilor ’70, iar în mediul online din 79, am fost chiar în mijlocul evenimentelor când PC-urile au evoluat de la kiturile de execuţie proprie până la „fermele” de servere cu mii de PC-uri compacte (modelul blade), fiecare cu o putere de procesare mai mare decât un computer ultraperformant de mai multe milioane de dolari din perioada anilor ’70. Viteza şi deschiderea ce au caracterizat dezvoltarea tehnologiei PC-ului necesitau apariţia cuiva ca Microsoft, pentru ca nu cumva creşterea să fie oprită în anii ’80, când mai multe sisteme de operare se aflau în competiţie, iar producătorii de software stăteau pe margine, aşteptând să câştige cineva. În tot acest interval, utilizatorii nu erau prea dornici să cumpere PC-uri. De fapt, acest lucru s-a întâmplat în Japonia, dar nu şi în Coreea de Sud. Motiv pentru care, deşi are o economie mult mai slab dezvoltată, Coreea de Sud are o cultură a PC-ului mult mai puternică decât cea a Japoniei. Standardizarea a schimbat situaţia, dar, aşa cum este explicat în carte, a adus cu ea şi toate problemele pe care le avem în prezent legate de vulnerabilitatea internetului. Când citeşti despre tot felul de noi atacuri pe internet şi noi metode de apărare, vezi că toate urmează acelaşi tipar. Erorile apărute în software-ul de internet sunt folosite de către hackeri pentru a pătrunde în computerele altor persoane. Acele erori sunt remediate, dar altele noi apar în permanenţă. Atunci când urmăreşti evoluţia internetului încă dinainte de începuturi (pe când aceste neplăceri erau transmise prin sistemul BBS), poţi observa ce tipare se formează. La fel ca în orice strategie de luptă de succes, trebuie să profiţi de fiecare punct slab din apărarea celorlalţi. Altfel, planul tău nu funcţionează. Asta este ceea ce s-a întâmplat şi în cazul multor metode de atac pe internet, dar, de regulă, mass-media nu fac publice toate atacurile eşuate.