Titlu Proiect divin

Autor John Saul
Categorie Ficțiune
Subcategorie Suspans și crime

descarca-john-saul-proiect-divin-pdf

Sally Montgomery se aplecă şi îşi sărută fiica, apoi înfăşură pledul croşetat, de culoare roz, pe care mama ei îl făcuse cu prilejul naşterii lui Julie― şi pe care Sally nu putea să îl suporte ― în jurul umerilor copilului. Julie, în vîrstă de şase luni, se răsuci somnoroasă, deschise ochii pe jumătateşi gînguri. ― Nu eşti tu îngeraşul meu? murmură Sally, atingînd nasul micuţ al fetiţei. Julie gînguri din nou, iar Sally îi şterse o picătură de salivă de pe bărbie şi îi mai dădu un pupic, după care ieşi din dormitor. Nu reuşise pînă la urmă să-l transforme cu adevărat într-o cameră pentru copii nou-născuţi. Nu pentru că nu ar fi intenţionat să o facă. Într-adevăr, camera aceea fusese destinată creşterii copiilor încă de la naşterea lui Jason, cu opt ani în urmă. Făcuse împreună cu Steve planuri amănunţite, ajunseseră chiar să aleagă tapetul pentru pereţi şi să comande perdelele. Dar SallyMontgomery pur şi simplu nu era tipul de femeie care să se ocupe de decoraţiuni. În afară de asta, deşi nu o recunoscuse în faţa nimănui, cuexcepţia lui Steve, ideea i se păruse dintotdeauna o prostie. Asta însemna că trebuia să o tot reamenajeze pe măsură ce copilul creştea. În lumina slabă a unui felinar de afară, Sally privi camera de jur împrejur şi ajunse la concluzia că avusese dreptate. Perdelele, deşi de culoarealbastră, erau încă strălucitoare şi curate, iar pereţii, râmaşi la fel de albi cum fuseseră atunci cînd ea şi Steve cumpăraseră casa, cu nouă ani înurmă, erau acoperiţi cu o multitudine de fotografii şi afişe tipărite, de care orice copilaş ce se respectă ar trebui să se bucure ― Mickey Mouse peun perete, răţoiul Donald pe cel din faţa lui, cu o serie de alte personaje care umpleau spaţiile goale. Chiar şi ventilatorul ce se rotea încet deasupra pătuţului Juliei fusese ales atît pentru calitatea fabricaţiei lui, cît şi pentru felul în care era proiectat, chiar dacă Sally ajunsese, aproapeîmpotriva voinţei ei, să recunoască valoarea formelor lui abstracte, despre care vînzătoarea îi spusese că avea să "facă minuni pentru imaginaţiacopilului". Cînd aveau să crească şi să aibă propriii lor copii, urmau să aducă înapoi din pod ventilatorul şi afişele şi să le împartă între Jason şi June, care pînă atunci vor ajunge la o cu totul altă apreciere asupra lor. Chicotind la gîndul acesta, despre care îşi dădea seama că provenea dintr-un simţ practic supradezvoltat, Sally închise fără zgomot uşa camerei copilului şi o luă pe scări în jos. Trecînd prin dreptul uşii dormitorului principal, se opri şi ascultă sforăitul lui Steve, simţindu-se tentată să lase baltă raportul la care lucra şi să se strecoare în pat, alături de el. Însă latura ei practică se impuse din nou, aşa că trase şi uşa aceea şi continuă săcoboare scările. Se uită la foile de hîrtie ce acopereau biroul. Era preferabil să termine raportul în noaptea aceea şi să apuce să strîngă toate hîrtiile aceleaînainte ca Steve să coboare, dimineaţă, şi să întrebe tăios de ce pe biroul "lui" erau răspîndite lucrurile "ei". Renunţase cu ani în urmă să mai încerce să-l convingă că biroul era al "lor". Steve avea anumite convingeri cu privire la teritoriu. 

Bucătăria, de exemplu, era a ei, cu toate că Steveera un bucătar mai priceput decît ea. Camerele de baie erau ale ei, de asemenea, în timp ce camera familiei, care, conform tuturor preceptelor, trebuia să fie în mod categoric a lor, era a lui. Pe de altă parte, dormitorul lor, la care amîndoi ţineau, era al ei, în vreme ce garajul, pe care nici unul dintre ei nu îl dorea în mod deosebit, era al lui. Gradina, fiind ceva mai aparte faţă de casă, reuşise într-un fel să fie în cele din urmă a "lor", ceea ce însemna că, dacă vreunul dintre ei avea săse plîngă de ceva, trebuia să îndrepte într-un fel situaţia. Una peste alta, conchise Sally, învîrtindu-se prin bucătăria "ei" şi începînd să-şi facă unibric de ceai, împărţirea casei şi a gradinei se rezolvase foarte bine, la fel ca orice altceva ce ţinea de căsătoria lor. Se uită la vasul cu apă de pe maşina electrică de gătit şi se întrebă, într-o doară, dacă era adevărat că, atîta timp cît va sta cu ochii pe el, nu avea să dea în fiert. Apoi, pentrupropriul amuzament, puse mîna pe un creion şi începu să mîzgălească nişte socoteli pe carnetul de notiţe aflat lîngă telefon. Calculînd rezistenţametalului din bobina electrică, puterea curentului şi volumul de lichid, ajunse la concluzia că apa avea să înceapă să fiarbă în opt minute, plus sauminus cincisprezece secunde, fie că se uita la ea, fie că nu. Iar aceasta, îşi zise ea, în timp ce apa începea să clocotească exact la momentul calculat, este plăcerea de a avea o minte matematică. Turnă apa peste pliculeţele de ceai, apoi duse ceainicul şi o ceaşcă înapoi pe birou. Mare parte din dezordine era făcută de foile scoase din imprimanta computerului, iar sarcina pe care o avea Sally era aceea de a analizaprogramul al cărui rezultat era această serie de listări. Undeva în program exista un virus, iar comisia pentru admitere în colegiu, care crease defapt programul, apelase la Sally să îl descopere. Programul, proiectat să analizeze probele de examen ale absolvenţilor de liceu aspiranţi, îi respinsese pînă la unul pe toţi candidaţii pentru cursurile de toamnă. Cînd Sally sugerase că era posibil ca programul să fie perfect, iar candidaţii pur şi simplu prost pregătiţi, decanul comisiei de admitere nu se arătase deloc amuzat. Cu un gest serios, îi înmînase programul şi rezultatele, rugînd-o pe Sally să afle pînă luni dimineaţa care era problema. Sally Montgomery chiar aflase pentru că era pe cît de frumoasă, pe atît de deşteaptă. Periculos de deşteaptă, după cum îi spunea mereu mamaei. Acum, cînd începu să analizeze programul în comparaţie cu rezultatele ieşite pe imprimantă, aproape că auzi vocea mamei ei, spunîndu-i că nuar fi trebuit să se afle acolo, jos, lucrînd în puterea nopţii; locul ei ar fi fost sus, "iubindu-şi bărbatul". ― Îl vei pierde, îi spusese Phyllis Paine de nenumărate ori. Locul unei femei este în casă, iubindu-şi soţul şi copiii. Nu este normal pentru ofemeie de vîrsta ta să aibă serviciu. 

― Şi atunci de ce am mai făcut facultatea? o contrazisese Sally mai demult, înainte de a renunţa definitiv la discuţiile cu mama ei. ― Ei bine, nu ai făcut-o ca să te specializeze în matematică! Am sperat întotdeauna că vei face ceva în muzică. Muzica este bună pentru o femeie, în special pianul. Pe vremea mea, toate femeile cîntau la pian. Aşa o ţinuse ani de-a rîndul. Sally încetase în cele din urmă să încerce să-i explice mamei ei că timpurile se schimbaseră. Ea şi Steveconveniseră încă de la început că, din toate punctele de vedere, carierea ei era la fel de importantă ca şi a lui. Mama ei pur şi simplu nu putea săînţeleagă şi nu pierdea niciodată vreo ocazie să o anunţe pe Sally că, după părerea ei ― singura care conta, bineînţeles ― locul unei femei era acasă. ― Poate că nu era nici o problemă pentru o femeie să aibă serviciu în New York, însă în Eastbury, Massachusetts, chiar că bate la ochi! Şi poate că, reflectă Sally, descoperind eroarea din program şi începînd să rescrie partea ieşită, poate că are dreptate. Poate că ar fi trebuit să plecăm în Phoenix anul trecut şi să scăpăm de orăşelul acesta sufocant. Aş fi putut găsi vreun serviciu pe acolo, probabil unul mai bun decît cel pe care îl am aici. Însă nu plecaseră. Căzuseră de acord că, din moment ce Sally se simţea fericită la colegiu, iar Steve vedea un viitor srălucit pentru amîndoi îndezvoltarea industriei electronice din Eastbury, trebuiau să rămînă exact acolo unde erau şi unde se aflaseră dintotdeauna. Pînă în urmă cu cîţiva ani, Eastbury fusese una dintre acele aşezări în care locuitorii mai în vîrstă povesteau despre cît de bine era odinioară, iar cei mai tineri se întrebau cum puteau să scape de acolo. Apoi însă, cu cinci ani în urmă, începuse marea schimbare. O schimbare în sistemul de impozitare încurajase firmele aflate în plină dezvoltare să poposească şi în Eastbury. Şi treaba dăduse roade. Clădiri care cîndva adăpostiseră fabrici de pantofi şi ţesătorii industriale, rămînînd apoi goale şi în ruină timp de decenii, erau din nou cuprinse de forfotă. Oamenii aveau de lucru ―de data aceasta nu ca angajaţi înrobiţi, în schimburi epuizante, ci cu programe flexibile şi salarii compensatorii, realizînd miracolele electronicecare schimbau înfăţişarea ţării. Eastbury în sine, bineînţeles, nu se schimbase prea mult. Era în continuare un oraş mic, aspectul lui simplu fiind înveselit numai de noul centrucivic, care era o încercare stîngace de a folosi bani noi pentru a crea clădiri vechi. Rezultatul fusese o primărie care arăta ca un depozit trecut pepost de conac colonial şi o "piaţă a oraşului" minuţios împodobită în stil peisagistic, împrejmuită în întregime cu un gard ornamental din fier forjat. Totuşi, Eastbury rămînea un loc sigur, suficient de mic pentru ca familia Montgomery să cunoască aproape pe toată lumea, dar suficient de mare pentru a susţine colegiul la care era angajată Sally.