Reguli? Şi mai multe reguli? Pe bune? Viaţa noastră nu este deja suficient de complicată şi de restrictivă ca să o mai încărcăm cu noi reguli abstracte care nu ţin cont de circumstanţele noastre individuale şi specifice? Dar de ce ne-am aştepta ca aceste câteva reguli să funcţioneze pentru toată lumea, când creierul este caracterizat de plasticitate şi de o dezvoltare diferenţiată în funcţie de experienţele de viaţă? Oamenii nu se prea omoară după reguli, nici măcar în Biblie ••• Vedeţi episodul în care Moise coboară de pe munte după o absenţă îndelungată, cu cele zece porunci, şi-i găseşte pe copiii lui Israel în plină sărbătoare. Aceştia fuseseră sclavii lui Faraon şi ai regimului lui autoritar sute de ani, după care Moise i-a supus încă patruzeci de ani asprimii deşertului, pentru a-i curăţa de sclavie. Acum, în sfârşit liberi, sunt de nestăvilit şi-şi pierd controlul dansând în faţa unui idol, un viţel de aur, în jurul căruia se dedau la păcate carnale. - Am veşti bune şi veşti proaste, le spune legiuitorul. Pe care să vi le dau mai întâi? - Pe cele bunel răspund hedoniştii. - L-am convins pe Cel de Sus să scadă de la cincisprezece porunci la zece! - Aleluia, ţipă mulţimea de bezmetici. Şi veştile proaste? - Adulterul a rămas pe lista de păcate capitale. Aşadar, reguli să fie - dar nu prea multe, dacă se poate. Avem o atitudine ambivalentă faţă de reguli, chiar şi atunci când ştim că sunt în beneficiul nostru. Dacă suntem oameni iubitori de viaţă, cu personalitate, atunci regulile vor părea doar nişte constrângeri, un afront adus autonomiei noastre şi mândriei de-a fi făuritorii propriei vieţi. De ce să fim judecaţi după regulile altcuiva?

Dar suntem judecaţi. În definitiv, Dumnezeu nu i-a dat lui Moise o listă cu „Cele Zece Sugestii", ci i-a dat nişte Porunci. Iar dacă sunt un om autonom, cu liber-arbitru, prima mea reacţie este aceea de a nu lăsa pe nimeni, nici măcar pe Dumnezeu, să-mi comande ce să fac, nici măcar atunci când acest lucru ar fi în avantajul meu. Însă povestea viţelului de aur ne aminteşte că, fără reguli, devenim rapid sclavii instinctelor noastre - şi aceasta nu are nimic de-a face cu libertatea. Povestea mai sugerează şi altceva: lăsaţi liberi şi să judecăm de capul nostru, ne vom propune scopuri sub demnitatea noastră umană şi vom adora calităţi sub nivelul nostru -vom deveni animale artificiale care-şi scot la suprafaţă propriile porniri animalice într-o manieră complet haotică. Vechea legendă iudaică arată foarte clar ce credeau anticii despre şansele umanităţii de a acce�e la o conduită civilizată în lipsa unor reguli care să ne eleveze perspectiva şi să ne ridice standardele. Povestea din Biblie e bine spusă, întrucât nu se rezumă la a ne livra nişte reguli, cum fac avocaţii, legislatorii sau administratorii, ci le îmbracă într-o intrigă dramatică prin care ni se explică de ce avem nevoie de aceste legi, ajutându-ne în cele din urmă să le înţelegem mai bine. în mod similar, profesorul Peterson nu doar că propune regulile sale, ci spune şi poveşti relevante, punând la bătaie cunoştinţele sale din multe domenii pentru a ilustra şi explica de ce nişte reguli bune nu sunt, în cele din urmă, doar nişte restricţii, ci reprezintă nişte ingrediente necesare atingerii scopurilor noastre şi accesării unei vieţi mai împlinite şi mai libere.