Dormeam în ceea ce fusese cândva o sală de gimnastică. Podeaua de lemn vopsit avea linii și cercuri desenate pentru jocurile ce se jucau acolo odinioară; inelele ă coșurilor de baschet erau încă la locul lor, deși plasele ă dispăruseră. De jur-împrejur se afla un balcon pentru ă ă spectatori şi mi s-a p rut c simt în n ri, asemeni unei ă ă ă amintiri vagi, mirosul p trunz tor de sudoare amestecat cu ă ă aroma dulceag a gumei de mestecat şi parfumul fetelor din ă sal , în fuste de flanel, mai întâi cum le v zusem în ă ă fotografii, apoi purtând mini şi mai târziu pantaloni, apoi doar un cercel şi p rul epos, cu şuvi e verzi. Desigur, c aici ă ț ă avuseser loc petreceri dansante; muzica mai plutea în aer, ă ca un palimpsest de sunete mute într-o succesiune de stiluri, un vuiet subteran de tobe, o tânguire dezn d jduit , ă ă ă ghirlande de flori de hârtie, diavoli de carton, o sferă rotitoare cu fa ete de oglindă rev rsând o pulbere de lumin ț ă ă ă asupra dansatorilor. În încă pere se sim eau pofte carnale satisf cute ă ţ ă demult, dar şi singur tate sau o aşteptare lipsit de un ă ă obiect precis, greu de definit. Îmi amintesc acel dor, cum tânjeam după ceva ce rea mereu ce e pe punctul de a se întâmpla, ceva total diferit de bra ele ce ne încol ceau talia ţ ă şi ne pip iau în sala de dans, sau în parcare sau în camera ă TV unde sonorul era închis şi doar imaginile aruncau o lumin şov ielnic asupra c rnii dezl n uite. ă ă ă ă ă ţ Tânjeam dup viitor. Cum îl dobândisem, acel talent de a fi nes tule? Plutea în aer; și încă mai plutea în aer ca un gând răzle pe când încercam să adormim în paturile de ță campanie înșirate cu spații între ele, ca să nu putem vorbi între noi. Aveam cearșafuri de finet, ca pentru copii, și p turi ă militare vechi pe care înc mai scria S.U.A. Ne împ tuream ă ă îmbr c mintea cu grij și o puneam pe taburetele de la ă ă ă c p tâiul paturilor. Becurile ardeau cu faza mică, nu erau ă ă ă stinse. Printre paturi patrulau M tușa Sara și M tușa Elizabeth, cu bastoane electrice pentru mânat vitele, atârnate la cing toarea de piele. Totuși nu aveau pistoale; nici măcar ele nu se bucurau de atâta încredere. Nu aveau arme decât paznicii, selecționați și speciali dintre îngeri. Paznicii nu aveau voie să intre în câmpul direcției decât când erau chemați; iar noi nu aveam voie să ieșim decât pentru plimbări zilnice, două la număr, când mergeam două câte două în jurul terenului de fotbal, care era închis acum cu lanuri și sârmă ghimpată deasupra gardului. Îngerii stăteau dincolo de acest gard, cu spatele la noi. Ne inspirau frică, dar și altceva. Tare am fi vrut să-și arunce privirile spre noi. Dacă am fi putut m car s ă ă ă le adres m o vorb . Am fi putut face un schimb, credeam noi, un târg, un troc, cât vreme mai aveam un trup de oferit. Sta era doar un vis al nostru. Învăsărește m s vorbim în șoaptă, aproape atât de imperceptibil. În semiîntuneric ne puteam întinde brațele și, când mușchii se uitau în altă parte, ne puteam atinge mâinile, în ciuda distanței ce ne despărțea. Am învățat să țățătă descifr m cuvintele ca surdomu ii, înându-ne capul într-o ățț parte lipit de pat și privind cu atenție buzele celeilalte. În acest fel, de la pat la pat, ne spuneam una alteia cum ne cheam : Alma, Janine, Dolores, Moira, June.