Judd Stafford se afunda şi mai adânc în scaunul incomod din faţa biroului cumnatului său.Scaunul vechi,învelit în piele,al lui Sam,scârțâi uşor când acesta se aplecă,sprijinindu-şi mâinile pe suprafaţa lustruită a biroului.Studia diferitele rezultate din fişa medicală din faţa lui de patru minute şi douăzeci şi două de secunde.Judd îl cronometră.Mişcându-şi şoldurile,într-o inutilă încercare de a-şi găsi o poziţie mai comodă,Judd întrebă:
-De unde ai scaunele astea,Sam? Din ce cameră de tortură medievală?
-Nu te mai plânge,răspunse Sam fără să ridice ochii.Soră-ta a ales mobilierul pentru birou.Dacă ai vreo reclamaţie,adresează-i-o ei.
-Este bine că nu practici chirurgia ortopedică.Dacă pacienţii tăi ar fi fost nevoiţi să stea tot atât de mult în scaunul ăsta,ar fi trebuit să-i pui înapoi în gips.
Sam zâmbi strâmb spre cumnatul său,apoi dădu drumul hârtiilor,pe care le frunzărise până atunci,şi se lasă pe spate.
-Acum mă bucur că am luat notă maximă la cursul „Comportament la patul bolnavului” în timpul facultăţii,căci acolo am învăţat că există unii pacienţi în stare să scoată din minţi şi-un sfânt.Aş da orice să ştiu cauza pentru care orice membru al familiei tale devine paranoic de fiecare dată când trece pragul acestei clinici.Tot personalul meu suspină când observă pe oricare dintre voi în agenda de programări.
-Tehniciana blondă de la Radiologie nu părea prea supărată când m-a pus să mă întind pe masa aia rece.Chiar a insistat să mă dezbrac complet.
-Din câte ştiu de la surorile tale,replică Sam,cele mai multe femei au aceeaşi reacţie în faţa ta.Zâmbetul lui Judd era chinuit.
-Ar fi trebuit deja să înveţi să nu mai crezi tot ce-ţi spun surorile mele.Soţia ta susţine sus şi tare că eşti unul dintre cei mai străluciţi doctori care au existat vreodată,dar iată că eu încă stau în imitaţia asta de scaun,aşteptându-te să te hotărăşti să-mi spui să iau două aspirine şi să te mai sun mâine dimineaţă.
Aplecându-se din nou peste birou,Sam bătu cu palma pe fişa medicală a lui Judd.