Noua expediţie în interiorul Pământului, la care urma să particip şi eu, s-a dovedit o dată în plus a fi o surpriză: Cezar mi-a spus că în călătorie urma să plecăm doar noi doi. Faptul în sine nu era chiar o noutate, deoarece ştiam că majoritatea deplasărilor prin cel de-al doilea tunel, mai ales în perioada 2008-2012, au fost făcute de el singur. Cezar a evitat să-mi dea informaţii cu privire la acest subiect, pe care îl considera foarte sensibil. Singura persoană cu care purta discuţii în această direcţie era generalul Obadea. Totuşi, din unele aluzii pe care le-a făcut, mi-am dat seama că se pregătea ceva major şi că în timpul expediţiilor sale reuşise să stabilească nişte legături foarte importante. Cu minima cunoaştere pe care o aveam la acea vreme, nu mă puteam gândi decât la faptul că într-un fel sau altul Cezar a pătruns în miticul tărâm al Shambalei. Ceea ce am aflat în anii care au urmat, rod al propriei experienţe şi din explicaţiile pe care le-am primit, a oferit o perspectivă foarte complexă asupra subiectului, care nu poate fi judecat în mod simplist. Nu mă voi referi la principalele lucrări care au apărut pe această temă, începând cu scrierile lui Ossendovski, Roerich, Bernard sau la numeroasele articole care înfăţişează felurite aspecte şi fapte stranii despre interiorul gol al Pământului. Toate spun câte ceva, dar nicio descriere nu oferă tabloul de ansamblu şi înţelegerea corectă a ceea ce este cu adevărat interiorul planetei noastre.

Pământul plin şi Pământul gol la interior

 Savanţii afirmă pe bună dreptate că nu au posibilitatea să culeagă eşantioane sau mostre pentru studiu de la adâncimi de mii de kilometri şi, prin urmare, ei nu pot să emită decât teorii pe baza unor măsurători indirecte. Pe de altă parte, relatările şi cărţile care au fost publicate descriu subiectul interiorului gol al Pământului în termeni foarte generali, fără explicaţii, detalii sau concluzii pertinente. Totuşi, putem face o departajare clară între două idei sau concepţii majore: ştiinţa contemporană afirmă că planeta este „plină” şi are o anumită compoziţie solidă, stratificată; pe de altă parte, există un segment al populaţiei care crede că, în realitate, interiorul planetei este gol. Pornind de la această „dispută”, cei din urmă sunt catalogaţi de ştiinţă şi de mass-media ca fiind susţinători ai unor „teorii conspiraţioniste”. Nu este deloc clar care sunt aceste „conspiraţii” şi împotriva cui sunt ele îndreptate, dar frontul comun şi dur al ştiinţei materialiste şi al intereselor statale a reuşit să arunce subiectul în derizoriu.