Să fii tânăr, lipsit de experienţă socială, să ai pregătire militară, nu filologică şi să scrii totuşi o carte de proză care să atragă atenţia criticii literare şi a publicului - iată o performanţă care numai lui Radu Tudoran (pseudonimul lui Nicolae Bogza, fratele lui Geo Bogza) putea să-i reuşească. Culegerea sa de povestiri Oraşul cu fete sărace, apărută în 1940, a suscitat imediat interes în rândurile iubitorilor de literatură. G. Călinescu însuşi n-a ratat prilejul de a menţiona debutul în Istoria literaturii române de la origini până în prezent, care se afla în acel moment la tipografie. Toate cărţile lui Radu Tudoran sunt scrise bine. Autorul este cel care conduce dansul cu cititorul, cu siguranţă şi graţie. Stilul său de o eleganţă firească îi conferă autoritate. Vocabularul de o bogăţie inepuizabilă, proprietatea termenilor, caracterul funcţional al comparaţiilor, fluenţa frazelor contribuie deopotrivă la crearea impresiei că prozaicele probleme de exprimare au fost de multă vreme rezolvate de autor şi că atenţia cititorului se poate concentra exclusiv asupra a ceea ce se povesteşte. La toate acestea se adaugă o undă de tristeţe şi de mister, care nu vine parcă din text, ci însoţeşte textul şi persistă după încheierea lui. Puţini romancieri români - Cezar Petrescu (numai în unele cărţi), Petru Dumitriu, Petru Popescu - s-au mai remarcat printr-un talent literar atât de evident. Sunt nedrepţi cei care îl prezintă pe Radu Tudoran ca pe un autor de cărţi comerciale, asemănător cu Cezar Petrescu. În realitate, cărţile lui, scrise cursiv şi atrăgător, nu sunt comerciale şi nu suferă deloc de diluare. Ele au, dimpotrivă, o remarcabilă densitate artistică. Fiecare element epic se impune atenţiei în timpul lecturii şi devine enigmatic-semnificativ, ca într-o legendă. Din acest punct de vedere, scriitorul seamănă mai curând cu Dino Buzzati şi Mircea Eliade decât cu Cezar Petrescu.

În ceea ce priveşte Oraşul cu fete sărace, remarcabil este faptul că încă de la prima sa carte autorul a găsit tonul. Povestirile prefigurează - s-a mai spus - seducătorul roman Un port la răsărit, publicat la distanţă de numai un an, în 1941. Este vorba de aceeaşi atmosferă de pierzanie dintr-un mic oraş de provincie, aşezat între stepa nesfârşită şi Limanul Nistrului. Identificăm vechea localitate românească Cetatea Albă, disputată de-a lungul istoriei de tătari, moldoveni, turci şi ruşi (şi aflată în momentul de faţă în componenţa Ucrainei). Când şi-a scris Radu Tudoran cartea, Cetatea Albă aparţinea românilor, care o redobândiseră în 1918 (şi o vor pierde în 1940, pentru a o mai deţine apoi doar trei ani, între 1941-1944). Întreg spaţiul basarabean recuperat de la sovietici exercita o adevărată fascinaţie asupra românilor, printr-un mod de viaţă somnolent şi lasciv, rezulcat al influenţei slave. Indolenţă sau spirit contemplativ? Sărăcie sau nepăsare faţă de bunurile lumeşti? Promiscuitate sau senzualitate liberă? Incapacitate de acţiune sau vocaţie metafizică? Era greu de dat un răspuns de către un scriitor format Într-o Românie occidentalizată. Dar atracţia faţă de un „dincolo" misterios persista ( o regăsim şi în romanul Rusoaica al lui Gib Mihăescu). Radu Tudoran, sensibil la mister, atras de aventură, nu-şi pierde totuşi luciditatea explorând acest spaţiu, nu devine patetic şi nu alunecă în exotism. Arma sa secretă este umorul, acelaşi umor înalc-filosofic care îl determina pe Balzac să-şi supraintituleze imensa colecţie de drame Comedia umană. Scriitorul ştie să vadă, ca puţini alţii, comedia nefericirii omeneşti. În povestirea de la care s-a împrumutat titlul întregului volum este descrisă ingenioasa capcană de fete concepută de un bărbat fluşturatic, Marinică, şeful depozitului de lemne din oraş. Într-o localitate cu mulce fete frumoase şi sărace care suferă toată iarna de frig, el are grijă ca soba să duduie zi şi noapte în locuinţa sa, ceea ce le atrage irezistibil pe domnişoarele insuficient încălzite de sobele alimentate cu stuf din casele părinteşti. Una singură, Mura, rezistă tentaţiei, dar Marinică, întâi prăbuşit sufleteşte, ca un îndrăgostit romantic, relansează asediul şi nu se lasă până când şi ea îi cedează.