Din clipa când Fiona aruncase o privire asupra gustării oferită de doamna
Darling, mai prinsese ceva curaj.
Înainte ca subreta să fi anunţat că „ceaiul este servit" avusese o senzaţie de
disconfort, chiar de deprimare. Ce însemna acea ridicolă boneţică albă pe capul
cameristei, sau şorţuleţul acela cu volănaşe suprapuse? se întrebase. Desigur,
servitori mai aveau şi alţii în sat, dar nimeni n-ar fi avut ideea fistichie de a-i
deghiza astfel. În orice caz, nu într-un sătuc ca Heatherfell, cu o economie destul
de modestă. Doamna Darling se afla pe undeva, prin vârful piramidei sociale,
dar totuşi...
Aşezată, cam crispat, pe un fotoliu cu perne moi, Fiona îşi ascultase cu
religiozitate gazda, văduvă de multă vreme, vorbindu-i despre Graham, fiul său
unic. Acelaşi Graham care, cu o seară înainte, o ceruse în căsătorie - iar Fiona
acceptase, cu sinceră bucurie.
Atunci, totul îi părea scăldat într-o lumină strălucitoare, se simţea într-al şaptelea
cer...
—Va trebui să mergi mâine la mama, la ceai, îi ceruse Gfaham. Eu o voi anunţa
de, îndată despre logodna noastră.
—Cu multă plăcere, încuviinţase Fiona, plină de entuziasm.
Nici măcar reacţia destul de frustă a mătuşei Jessie la marea noutate n-o făcuse
să dezarmeze. Mătuşa Jessie era sora mamei sale. Atunci când Fenella şi Fiona
Smith îşi pierduseră părinţii, la o vârstă fragedă, buna mătuşă Jessie nu ezitase
să se împovăreze cu încă două orfane, pe lângă proprii ei copii.
În general, Fiona ţinea cont de observaţiile mătuşii ei. Dar când, de dimineaţă,
Jessie spusese, cu o strâmbătură: