Carte PDF Editura Trei gratis

De nenumărate ori a fost pusă întrebarea asupra scopului vieţii omeneşti; ea nu a găsit încă un răspuns satisfăcător, poate că nici nu admite un astfel de răspuns. Mulţi dintre cei care şi-au pus întrebarea au afirmat: dacă ar rezulta că viaţa nu are niciun scop, atunci ea şi-ar pierde pentru ei orice valoare. Dar această ameninţare nu schimbă nimic. Se pare mai degrabă că avem dreptul de a respinge întrebarea. Presupunerea lor pare a fi acea aroganţă omenească, ale cărei multe alte manifestări le cunoaştem deja. 

Nu se vorbeşte de un scop al vieţii animalelor, dacă menirea lor nu constă cumva în a servi oamenilor. Doar că nici aceasta nu este credibil, căci omul nu ştie ce să facă cu multe animale - în afară de a le descrie, de a le clasifica, de a le studia - si nenu- , mărate specii de animale s-au sustras şi de la această utilizare, căci ele au trăit si , au pierit înainte de a le fi văzut omul. Din nou, doar religia este cea care ştie să răspundă la întrebarea privind scopul vieţii. Nu vom greşi dacă vom decide că ideea unui scop al vieţii stă în picioare şi cade odată cu sistemul religios. Vom pune de aceea întrebarea mai lipsită de pretenţii: ce anume indică omul prin comportamentul lui drept scop şi intenţie ale vieţii lui, ce anume cere el de la viată, ce anume vrea să , obţină prin ea. 

Răspunsul nu se poate greşi; oamenii tind la fericire, ei vor să fie fericiţi şi să rămână astfel. Această năzuinţă are două aspecte, un ţel pozitiv şi unul negativ; pe de o parte, doreşte absenţa durerii şi neplăcerii, pe de altă parte, trăirea unor sentimente puternice de plăcere. În sensul mai restrâns al cuvântului, ,,fericirea" este raportată numai la ultima. Corespunzător acestei dihotomii a scopurilor, activitatea oamenilor se desfăsoară în două directii, I I după cum ea caută să realizeze unul sau altul dintre aceste scopuri - predominant sau chiar exclusiv.