Rothstein nu voia să se trezească. Avea un vis prea
frumos. În rolul principal era prima lui nevastă, cu câteva
luni înainte de a-i deveni nevastă. Şaptesprezece ani şi
absolut perfectă din cap şi până-n picioare. Cu pielea-i goală
lucind în penumbre. El avea nouăsprezece ani şi unsoare sub
unghii, dar pe ea nu o deranjase asta. Atunci, cel puţin, nu o
deranjase, pentru că mintea lui era plină de planuri, iar ei
doar de planurile lui îi păsa. Credea în ele chiar mai mult
decât el şi pe bună dreptate. În visul acesta ea râdea şi se
întindea să apuce acea parte mai proeminentă a anatomiei
lui. Încercă să intre şi mai adânc în ea, dar tocmai atunci o
mână străină începu să-i scuture umărul şi visul se sparse la
fel ca un balon de săpun.
Nu mai avea nouăsprezece ani şi nici nu mai locuia în
apartamentul cu două camere din New Jersey. Peste şase
luni urma să împlinească optzeci de ani, trăia la o fermă din
New Hampshire şi stipulase clar în testament că dorea să fie
înmormântat în curtea ei. În dormitorul lui apăruseră nişte
bărbaţi străini cu cagule: una roşie, una albastră şi una
galben-canar. Încercă să-şi spună că acesta era doar un alt
vis, că visul încântător de la început se transformase în
coşmar – aşa cum se întâmplă câteodată –, dar mâna care îl
scuturase până atunci îl îmbrânci, rostogolindu-l jos din pat.
Se lovi la cap şi scoase un strigăt de durere.
— Termină! spuse Mască-galbenă. Vrei să leşine?
— Măi, să fie! exclamă Mască-roşie. Lu’ moşu’ i s-a zbârlit
sparanghelu’! Tre’ să fi visat ceva porno.
Mască-albastră, cel care îl scuturase, spuse:
— E doar o erecţie involuntară. Probabil că-i vine să facă

pipi. Nimic altceva nu le-o mai scoală la vârsta asta. Tata-
mare...

— Gura! spuse Mască-galbenă. Nu ne interesează tac-tu
mare.
Chiar dacă era năuc şi încă pe jumătate adormit,

Rothstein înţelese că dăduse de necaz. Îşi repeta întruna: Mi-
au spart casa. Se uită în sus la cei trei bărbaţi care se

materializaseră în casa lui. Îl durea capul ăla bătrân (la
tâmpla dreaptă avea să se formeze o vânătaie uriaşă din
cauza anticoagulantelor pe care le lua), iar inima, cu pereţii
periculos de subţiri, se izbea de partea stângă a cutiei
toracice. Tipii se apropiară de el – trei bărbaţi cu mănuşi şi
geci groase de toamnă. Ca să nu pomenim de cagulele acelea
înspăimântătoare. Da, indivizii ăştia erau trei spărgători şi el
avusese ghinionul să fie acasă, la nouă kilometri de oraş.
Rothstein încercă să-şi adune câte gânduri mai avea. Clipi
des ca să alunge somnul şi îşi spuse că tot era ceva de bine
în tot rahatul în care se pomenise: dacă nu voiau să le vadă
feţele înseamnă că nu intenţionau să-l omoare.