Mama nu mi-a spus că or să vină. După aceea, mi-a zis că n-a vrut să dau impresia că sunt o
fată nervoasă. Am fost surprinsă, credeam că mă cunoaşte mai bine. Străinii vor crede că sunt
calmă. N-am să plâng ca un ţânc. Numai mama observa cum mi se încleştează fălcile şi mi se
măresc ochii care erau mari de la natură.
Tocam legume în bucătărie când am auzit voci în faţa uşii de la intrare - glasul unei femei, glas
ce strălucea asemenea alamei lustruite şi vocea unui bărbat, o voce profundă şi întunecată ca
lemnul mesei pe care lucram. În casa noastră auzeam rareori asemenea voci. Vocile lor îmi
sugerau covoare bogate, cărţi, şi perle, şi blană.
M-am bucurat că mai devreme frecasem temeinic scara din faţă.
Vocea mamei - o oală de gătit, o cană - s-a apropiat, venind din camera din faţă. Se îndreptau
spre bucătărie. Am împins la locul lor bucăţile de praz tocate, apoi am pus cuţitul pe masă, mi -am
şters mâinile pe şorţ şi mi-am strâns buzele să le netezesc.
Mama a apărut în uşă, ochii ei fulgerau avertismente. În spatele ei, femeia a trebuit să -şi plece
capul, atât era de înaltă, mai înaltă decât bărbatul care venea în urma sa.
Toţi din familia mea, chiar tata şi fratele meu, erau mici de statură.
Femeia parcă trecuse printr-o vijelie, deşi era o zi calmă, fără vânt. Boneta ei stătea pieziş,
încât cârlionţii blonzi şi mici atârnau pe frunte ca nişte albine, pe care le -a alungat nervoasă de
câteva ori. Gulerul ei trebuia îndreptat şi nu era încreţit şi scrobit ca lumea. Şi-a dat înapoi pelerina
gri de pe umeri şi am văzut atunci că sub rochia albastră, un albstru închis, creştea un prunc. O să
vină pe lume pe la sfârşitul anului - sau poate mai înainte.