Titlu Tratat de dezinformare

Autor Vladimir Volkoff
Categorie Non-Ficțiune
Subcategorie Diverse

descarca-vladimir-volkoff-tratat-de-dezinformare-pdf

Mi se întâmplă adesea să țin conferințe despre dezinformare. Am vorbit în nenumărate cluburi filantropice, precum și în fața Asociației filosofilor creștini, la Saint-Cyr și la Saint-Cyr au Mont-Dore, pentru jandarmi, marinari, ziariști, polițiști, aviatori, oameni politici și chiar la Școala superioară de război (pe care nu mai trebuie s-o numim astfel, pentru că a fost rebotezată Colegiul interarme de apărare, ceea ce este deja un semn complice din ochi al dezinformatorului),. Or, de cum trecem la etapa răspunsurilor la întrebări, întotdeauna se găsește câte un șmecher - profesor sau colonel - care să se ridice și să-mi spună: - Foarte bine, domnule, ne-ați convins. Dar cine ne dovedește că nu dezinformațiși dumneavoastră? Râsete. întrebarea este paradoxală dar legitimă și, de astă dată, am impresia că ar fi mai bine să răspund înainte de a începe. Prin urmare, voi povesti chiar de-acum ce anume m-a determinat să mă interesez de dezinformare. Comandantul Coignetși armapsihologica în 1958, eram elev ofițer la Școala Militară de Infanterie din Cherchell, iar programul nostru de trageri, curățire a armamentului, marșuri nocturne și trasee de luptă a fost întrerupt de un conferențiar care ne-a făcut să râdem prezentându-ni-se astfel: - Sunt comandantul Coignet, de la Școala așa-zisa superioară de război. (încă se mai numea astfel.) La care, a început să ne vorbească, pentru patru ore, despre arma psihologică. Eram cam șapte sute și cred că eu am fost singurul pe care l-a interesat expozeul comandantului. în ziua „liberării11…..