capitolul 1

Unele lucruri sunt bătute în cuie: soarele răsare în fiecare dimineaţă, valurile vin şi pleacă negreşit, iar o fată trebuie să se uite în oglindă înainte de o întâlnire, indiferent de obstacole. Cu acel scop, Ali Winters se urcă pe colacul de toaletă ca să se vadă pe de-a-ntregul în oglinda micuţă din florăria în care lucra. Aplecându-se astfel încât să nu dea cu capul în tavanul jos, îşi studie atent imaginea. Nu era rău din faţă, hotărî ea şi se întoarse cu atenţie ca să vadă cum arăta şi din spate în rochia ei neagră vintage – adică luată dintr-un magazin de haine ieftine. Nici din spate nu era rău. Închisese Lucky Harbor Flowers cu o jumătate de oră în urmă ca să se pregătească pentru cea mai importantă seară de strângere de fonduri, unde sperau să obţină ultimii bani de care mai aveau nevoie pentru noul centru comunitar. Mai devreme, îşi petrecuse mai multe ore cu livrări şi ca să decoreze primăria cu imense aranjamente florale, dar şi ca să îşi aranjeze vasele de ceramică pentru licitaţie.

Era încântată de seara ce o aştepta, iar Teddy întârzia. Nimic neobişnuit. Iubitul pe care-l avea de patru luni nu ajungea niciodată la timp, dar era atât de fermecător, încât faptul că întârzia nu părea să conteze vreodată. Era grefierul oraşului şi, pe lângă faptul că era foarte iubit de toţi cei care îl întâlneau, mai era şi un tip foarte ocupat. Fusese însărcinat să se ocupe de finanţarea pentru noul centru comunitar, un angajament uriaş, aşa că, cel mai probabil, uitase pur şi simplu că îi promisese să vină să o ia. Cel puţin, aşa spera. Încă într-un echilibru precar, se mai privi o dată, chiar în clipa când se auzi brusc un ciocănit în uşa de la baie. Îndreptându-se dintr-odată, se lovi cu capul de tavan şi aproape se răsturnă pe podea. Şuieră pe nerăsuflate, apoi îşi puse o mână la cap şi coborî cu grijă. Reuşind să o facă fără să se sinucidă, îi deschise uşa şefului ei, Russell, proprietarul de la Lucky Harbor Flowers. Russell avea vreo 35 de ani şi era subţire ca o trestie, cu un păr blond ţepos, ceea ce îl făcea să aibă cam aceeaşi înălţime cu ea: 1,65 metri – dar nu chiar.

Purta pantaloni roşii strâmţi şi un tricou polo, în carouri albe şi roşii, pe jumătate băgat în pantaloni. Acelea erau hainele lui preferate de golf, chiar dacă nu juca golf, pentru că nu îi plăcea să transpire. Ţinea în fiecare mână câte o vază cu un aranjament floral frumos realizat. Ali luă cele două aranjamente, ambele colorate şi vesele şi – dacă putea spune asta – la fel de frumoase ca vazele, care erau tot ale ei. – Ce nu este în regulă cu imaginea asta? întrebă Russell. – Hmm, sunt toate foarte frumoase? – Corect, spuse Russell cu un zâmbet. Dar sunt şi inutile. Nimeni nu le-a comandat, Ali. – Da, dar o să arate fantastic în vitrină. O discuţie pe care o aveau de multă vreme. O să-i atragă pe oameni, şi, atunci, cineva o să le comande. Russell suspină teatral. Florăria fusese a surorii lui, Mindy, până în urmă cu doi ani, când o cumpărase de la ea pentru ca sora lui să se mute la Los Angeles cu noul ei iubit.