Nu voi uita niciodată locul în care mă aflam și nici ce făceam când a căzut trăsnetul peste mine – am aflat că-mi murise tatăl. Eram lungită, goală, pe puntea iahtului Neptune, cu mâna protectoare a lui Theo pe pântecul meu. Plaja aurie a insulei din fața noastră, cuibărită printre stânci, licărea solitară în lumina soarelui. Apa turcoaz, ca de cristal, se încrețea ușor într-o mișcare leneșă, iar micile valuri se prelingeau pe mal, crestele lor înspumate arătând de la distanță precum suprafața elegant încrețită a unui cappuccino. Liniștește-te! îndemnam marea în gând, dorindu-mi același lucru și pentru mine. Cu o seară înainte, la apus, aruncasem ancora în golfulețul de pe mica insulă Macheres. Apoi am coborât pe mal, cu două cutii frigorifice în mâini. Una, plină cu pește proaspăt și sardine prinse de Theo mai devreme, alta, cu sticle de vin și apă. Mi-am depus povara pe nisip, gâfâind din greu, iar Theo m-a sărutat jucăuș pe nas. – Ca doi naufragiați pe propria noastră insulă pustie, mi-a spus, zâmbind, și a deschis larg brațele, de parcă voia să strângă la piept tot acel loc idilic. Mă duc să caut lemne de foc, ca să frigem peștele! L-am urmărit cu privirea cum se îndrepta spre stâncile din jurul golfului, presărate cu tufe, unde putea să găsească niște crengi uscate. Dat fiind că era un navigator de înaltă clasă, silueta lui fragilă te putea induce în eroare. În comparație cu alți membri ai echipajelor din care făcusem parte, toți cu mușchi proeminenți, de Tarzani în junglă, se putea spune că Theo avea un aspect firav. Mersul lui, cu un ușor șchiopătat, îmi atrăsese de îndată atenția. După aceea aflasem că își fracturase glezna în copilărie, căzând dintr-un copac, și, din păcate, osul nu se sudase bine la loc. – Presupun că ăsta-i unul dintre motivele pentru care am fost sortit să-mi petrec viața pe mare. Când navighez, nimeni nu-și dă seama cât de ridicol arăt pe uscat, glumea el. Am fript peștele și, pe urmă, ne-am iubit sub stele. Dimineața următoare era ultima pe care aveam s-o petrecem împreună, la bord. Și, anterior clipei în care hotărâsem să reiau contactul cu lumea activându-mi telefonul mobil, o pace perfectă mi se așternuse în suflet. Pentru ca, brusc, să fiu aruncată în fundul iadului și să simt că îmi fusese spulberată toată viața. Prin mintea golită de șoc mi se mai rotea un singur gând: miracolul relației cu Theo și cum am ajuns împreună în acest loc magnific...