Manualul prezintă un material didactic la nivelul anilor de studiu I-II, (care va trebui desigur completat cu multiple elemente de susţinere practică aferente fiecărei teme, respectiv poziţii explicative, aplicaţii, exerciţii, diagrame-test, evaluări, recomandări etc.) utilizabil în procesul de informare-instruire de către toţi acei care doresc iniţierea şi apoi depăşirea rapidă a nivelului mediu. În acelaşi timp, este un excelent ghid orientativ de predare, fiind foarte simplu de structurat pe secţiuni bine delimitate (lecţii), de către toate categoriile de instructori şi antrenori. Acest tip de manual are drept scop o prezentare introductivă, cât mai concisă, a elementelor teoretice de bază ale şahului, absolut necesare procesului de formare şi dezvoltare a forţei de joc pe parcusul anilor de studiu. Din acest motiv (legat bineînţeles şi de spaţiul pubicistic), cum sugeram anterior, nu a mai fost necesară încărcarea materialului ilustrativ cu diagrame exemplificatoare şi de test, care în acest stadiu sunt destul de simpliste, acestea putând fi foarte uşor concepute sau preluate din alte lucrări axate tocmai pe această latură strict practică.

Fiecare început este marcat de temeri şi întrebări incomode, iar domeniul şahului nu face excepţii: Voi reuşi să trezesc interesul celor care mă susţin în pregătire? Voi putea crea un spaţiu de comunicare cu aceştia, pentru o conectare la realitatea unei evoluţii trepidante? Voi putea deveni un reper pentru alţi tineri aflaţi la primii paşi în această activitate atât de captivantă, dar deloc uşoară? Sunt întrebări la care numai timpul poate oferi răspunsul şi oricine va simţi că în şah ar putea avea un cuvânt important de spus trebuie să fie conştient că există premise pentru reuşită: specialişti de nivel ridicat, mediu, susţinere, dotări corespunzătoare, precum şi o permanentă competiţie. Dimensiunea lineară, ireversibilă, care curge neîncetat dinspre trecut, prin prezent, spre viitor, fără să cunoască staţionarea, arată că şahistul cu „chemare” are înscrisă în el o îngemănare de nestăvilită curiozitate şi dorinţă de autodepăşire, exprimată prin a demonstra altceva, altcumva, altfel. Iar atunci când ideea de modernizare se revoltă chiar din fragedă copilărie – au răsărit deja mari maeştri de 12 ani! – toţi cei din jur se întreabă nedumeriţi care sunt secretele acestor uimitoare ascensiuni, în timp ce alţi copii la fel de dotaţi ca intelect, deşi încep încrezători, pierd repede cadenţa. Explicaţiile cele mai verosimile ale acestui fenomen care să ne poată lămuri suficient asupra bazei tipului de progres, trebuie evident căutate pe linia psihologică a dezvoltării capacităţilor impuse. Sintetizăm: Un studiu făcut asupra unor copii teribili ai şahului arată că, încă de la vârsta preşcolară, aceştia au fost absorbiţi de mirificul spectacol al mişcării pieselor, pe care l-au perceput cu o prospeţime caracteristică numai lor.

Cu fiecare parte din zi petrecută în faţa eşichierului, strategia jocului le-a apărut din ce în ce mai tentantă şi mai atrăgătoare. Iar pe măsură ce capacitatea de înţelegere a crescut, orientarea către adaosul de cunoştinţe a antrenat cu sine şi transformarea operativităţii mentale, factor care , în mod obişnuit, devine premisă pentru sporul de cunoaştere. În aceste condiţii, copilăria şi, mai ales, perioadele timpurii ale ei implică, în proporţie diferită pentru fiecare, rapide şi intense dezvoltări ale capacităţii intelectuale. Psihologii apreciază chiar că, în condiţii optime, până la 6 ani se poate parcurge jumătate din drumul dezvoltării inteligenţei, progresul acesta cu totul deosebit explicându-se în mare măsură prin faptul că în procesul de instruire şi asimilare tânărul este ajutat de adulţi competenţi. Contextul comunicării cu cei care îl sprijină ajută pe potenţialul performer să dobândească experienţa că tot ce învaţă nu are nimic comun cu întâmplarea, iar dacă foloseşte corect acele informaţii va reuşi să-şi satisfacă mai repede dorinţele şi să fie apreciat. Faţă de activitatea în care a fost iniţiat şi a început să-l atragă în mod deosebit, cere mereu explicaţii şi soluţii la ceea ce el încearcă şi nu poate rezolva singur. Practic, începe un şir de întrebări care, indiferent cum sunt privite de coordonatori, pentru sine au o deosebită semnificaţie. Se instituie astfel o nouă atitudine mentală, favorabilă dezvoltării, şi anume că totul are înţeles, se leagă prin ceva etc. Are o mare încredere (şi va avea mult timp) în nu doar informaţiile transmise, ci şi o anumită schemă, un model de rezolvare a situaţiilor, ceea ce măreşte considerabil răspunderea celui care îl pregăteşte şi îl susţine moral. Un bun exemplu în acest sens este chiar fostul copil minune Garry Kasparov care, în afara faptului că a beneficiat de un mediu şahist cu un standard extrem de înalt, a fost îndrumat în permanenţă, pe tot parcursul carierei, de mama sa, nelipsită de la nici o competiţie importantă, pe post de cel mai fidel admirator.