Londra, februarie 1815 Chiar dacă Suzanne lucra sub mica fereastră din camera ei pentru a avea cea mai bună lumină, acum era prea întunecat să mai coasă. Anglia era mult mai la nord decât locul unde trăise ea și în mijlocul iernii zilele erau scurte și adesea ploioase sau înnorate. Ar fi trebuit să cumpere lumânări pentru a termina modificările acelea până la sfârșitul săptămânii. Puse deoparte rochia și se ridică să se întindă. Poate că trebuia să facă o scurtă plimbare. Ziua fusese aspră și vechea ei pelerină abia dacă era potrivită, dar îi plăcea să aibă libertatea de a ieși oricând dorea. Dincolo de ușă, pe scări, se auziră pași grei, și ea recunoscu maniera impunătoare a proprietarului ei, domnul Potter. El ciocăni la ușă și anunță: – Doamnă Duval, e un bărbat aici care spune că e vărul dumitale, colonelul Duval. E jos în salon. Ai un văr colonel? Suzanne deschise ușa surprinsă. După ultimii ani tulburi, n-avea nici o idee ce rude mai erau în viață sau ce făceau.

– Poate că am, dar trebuie să-l văd ca să fiu sigură. Presupun că arată respectabil, altminteri nu i-ai fi permis să intre. – Are înfățișare de soldat, nu că, dacă ar fi unul, asta l-ar face sfânt, spuse el mohorât. O să cobor cu dumneata în caz că vrei să-l dau afară. Ea dădu din cap, mulțumindu-i. Domnul Potter era foarte protector cu chiriașele din pensiunea lui. Era unul dintre motivele pentru care alesese să locuiască aici. Își dădu jos mănușile fără degete pe care le folosea să-i mențină mâinile calde câtă vreme cosea, își dădu lejer cu mâna prin părul negru și își îndreptă șalul tricotat peste umeri, bucuroasă că înfățișarea ei nu mai constituia o chestiune de viață sau de moarte. Apoi îl urmă pe proprietar la parter. Când deschise ușa spre micul salon, lumina slabă dezvălui un bărbat care se uita pe fereastră, cu mâinile la spate în timp ce studia cartierul sărăcăcios. Zvelt și puternic, avea într-adevăr ținuta unui soldat. Părul lui negru și ondulat trebuia tuns și avea o grație familiară când se întoarse la intrarea ei. Privirea lui scrutătoare o întâlni pe a ei și rămase nemișcat. Ea îngheță, paralizată de șoc. Jean-Louis!