Strada Cossonnerie mergea din Saint-Denis până în strada Marché-aux-Poirées, în inima Halelor. De partea aceasta se afla o trupă de arcași. Landry Coquenard nu exagerase cu nimic spunând că erau vreo cincizeci, comandați de șeful poliției în persoană. Pe partea străzii Saint-Denis, răspândită în stânga și în dreapta, o trupă tot atât de numeroasă, la fel de impunătoare, oprea trecerea. În acest punct al străzii Saint-Denis și cât ținea strada Cossonnerie, circulația era întreruptă. Și, firește, pe marginea străzii Marché-aux-Poirée, precum și pe marginea străzii Saint-Denis, o mulțime compactă de gură-cască, turbați de curiozitate, se călcau în picioare în spatele arcașilor, schimbând între ei cuvinte de ocară și glume grosolane; și, fără să știe despre ce sau despre cine era vorba, erau, din instinct, de partea unde vedeau forța, făcând deja să se audă amenințări surde. 

Și asta nu era tot. Între cele două trupe de arcași fusese lăsat un mare spațiu liber. Iar acest spațiu era ocupat de Concini și gărzile lui. Erau vreo douăzeci, în fruntea cărora erau căpitanul lor, Rospignac, și locotenenții săi: Roquetaille, Longval, Eynaus și Louvignac. În plus, vreo treizeci de indivizi cu mutre sinistre, a căror prezență Pardaillan n-o remarcase pe stradă, se îngrămădiseră în spatele oamenilor lui Concini, de care ascultau. Fără să-i mai punem la socoteală pe Concini și căpeteniile, erau pe puțin cincizeci de oameni înarmați până în dinți. În sfârșit, d’Albaran se afla lângă Concini. Nu avea cu el decât trupa lui de gărzi, alcătuită din vreo zece oameni. Se mulțumea să observe și părea să-i fi lăsat lui Concini grija de a conduce operațiunile. Pe scurt, aproape două sute de oameni asediau casa. Căci se putea crede că avea să fie un asediu în toată regula. 

Nu mai trebuie să spunem că toate ferestrele dinspre stradă erau larg deschise și că o mulțime de curioși se îngrămădeau în dreptul lor. Toți, la fel de violenți ca acei gură-cască din stradă, dovedindu-se ostili fără să știe de ce. Un lucru ciudat, pe care cei trei asediați îl observară numaidecât: nimeni nu se arăta la ferestrele casei unde se aflau. Toate acele ferestre rămăseseră închise. Pardaillan dădu o explicație ce părea plauzibilă: 

― Probabil că au scos toți locatarii din casă. 

― Da, e posibil, își dădu cu părerea Valvert. Și adăugă, fără să se arate deloc emoționat: Poate că vor să ne arunce în aer. 

― Dacă nu cumva vor să ne frigă ca pe niște purcei de lapte, insinuă Landry Coquenard, pe un ton lugubru. 

― De fapt, tu ce știi? întrebă Pardaillan. ― Ca să zic așa, domnule, nimic, spuse Landry Coquenard cu o voce plângăreață.