Autor Oliver Bowden
Categorie Ficțiune
Subcategorie Diverse
Descriere
Istoria care a stat la baza renumitul joc pe calculator Assassin's Creeds Cruciada secretă vol.3 carte .PDF Până în prezent, seria a ajuns la 11 romane (Rennaisance, Brotherhood, The Secret Crusade, Revelations, Forsaken, Black Flag, Unity, Underworld, Desert Oath, Odyssey, The Art of Assassin's Creed). Primele patru au fost traduse în limba română de Mihai-Dan Pavelescu şi tipărite la editura Paladin. Cruciada secretă a apărut în 2018.În Cruciada secretă avem o poveste în poveste, cu acţiune, cu trădări, cu un Altaïr care-şi ispăşeşte greşeala comisă din mândrie – prin îndeplinirea a nouă misiuni (câte cercuri are şi Infernul lui Dante). Nouă misiuni în care trebuie să ia nouă vieţi. Totodată avem un Altaïr care îşi apără cetatea şi confreria indiferent de numărul anilor strânşi în plete.FRAGMENT:Al Mualim îşi ţinu răsuflarea când sarazinii îl scoaseră din lectică pe spionul Asasinilor. După el, doi nubieni veniră cu un butuc pentru decapitare, pe care îl aşezară în faţa armăsarului lui Shihab.Numele spionului era Ahmad şi se vedea că fusese bătut cu sălbăticie. Capul – tumefiat, învineţit şi însângerat – i se bălăbănea moale cu bărbia în piept, când fu îmbrâncit spre butuc, trântit în genunchi şi întins cu gâtul în sus. Călăul făcu un pas înainte; era un turc cu iatagan strălucitor, pe care-l sprijini pe pământ, punându-şi ambele palme pe mânerul bătut în pietre preţioase. Nubienii îl ţineau pe Ahmad de braţe; el gemu şi sunetul ajunse la urechile Asasinilor care înlemniseră în turnul de apărare.— Dacă ucigaşul îi va lua locul, strigă trimisul, viaţa iscoadei va fi cruţată şi tratatul de pace va fi onorat. Dacă nu, iscoada va muri, asediul va începe şi oamenii voştri vor muri de foame.Pe neaşteptate, Shihab ridică fruntea şi răcni:— Vrei să-ţi împovărezi astfel conştiinţa, Umar Ibn-La’Ahad?Asasinii icniră aproape la unison. Ahmad vorbise. În urma torturilor, fireşte, dar vorbise. Umerii lui Al Mualim se gârboviră. Umar se agită, cuprins parcă de panică.— Lasă-mă să mă duc, îl rugă el pe Marele Maestru. Te rog, Maestre.Dedesubtul lor, călăul se propti zdravăn pe picioarele depărtate. Ridică iataganul deasupra capului cu ambele mâini. Ahmad se smuci fără puteri în mâinile care-l ţintuiau. Gâtul îi era perfect întins, oferit tăişului. Promontoriul amuţise si nu se auzeau decât scâncetele lui.
Descarca PDF
TOP 10 Cărți