Titlu Lider Fără Funcție

Autor Robin Sharma
Categorie Dezvoltare personală
Subcategorie Literatură motivațională

robin-sharma-lider-fara-functie-pdf

Cartea pe care o aveţi acum în mână este rezultatul a aproape cincisprezece ani de activitate, în calitate de consultant de leadership, în serviciul multor companii înscrise în topul Fortune 500, între care şi Microsoft, GE, FedEx, şi IBM, sau al unor organizaţii ca Universitatea Yale, Crucea Roşie Americană, sau Organizaţia Tinerilor Preşedinţi1 . Aplicând sistemul de leadership pe care vi-1 prezint în cartea de faţă, veţi avea rezultate spectaculoase în activitate şi vă veţi ajuta compania să atingă un nou nivel de inovare, de performanţă şi de fidelizare a clienţilor. Veţi constata şi profunde îmbunătăţiri în viaţa personală, ca şi în modul în care vă prezentaţi în public. Vă rog, reţineţi: metoda de leadership pe care urmează să v-o împărtăşesc va fi prezentată în forma unei povestiri. Eroul său este Blake Davis, mentorul lui de neuitat, Tommy Flinn, şi cei patru profesori extraordinari, care revoluţionează modul în care lucrează şi trăieşte protagonistul. Sunt personaje fictive - produse ale imaginaţiei mele prea active. Dar fiţi convinşi că sistemul de leadership în sine, ca şi principiile, instrumentele şi tactica pe care se bazează sunt cât se poate de reale şi au ajutat sute de mii de membri ai multora dintre cele mai de succes organizaţii să câştige în afaceri şi să ocupe primele locuri în domeniile respective. Victimele înşiră problemele pe care le au. Liderii prezintă soluţii. Sper sincer că Lider fără funcţie vă va oferi, dumneavoastră şi organizaţiei în care lucraţi, o soluţie revoluţionară, pentru a ajunge în mod rapid şi elegant la rezultatele maxime, în aceste vremuri schimbătoare şi atât de nesigure.

Mă numesc Blake Davis şi, deşi m-am născut în Milwaukee, am locuit aproape toată viaţa aici, la New York. Şi încă iubesc oraşul acesta. Restaurantele. Ritmul vieţii. Oamenii. Şi acei hot dogs care se vând pe stradă - incredibili. Da, ador mâncarea - este una dintre cele mai mari plăceri ale vieţii, după părerea mea, ca şi conversaţia de calitate, sporturile mele favorite şi cărţile bune. Oricum, New York-ul nu se compară cu nici un alt loc de pe pământ. Nu am nici cea mai mică intenţie să plec de aici. Niciodată. Permiteţi-mi să vă vorbesc pe scurt despre trecutul meu, înainte de a vă povesti acele evenimente bizare, dar valoroase, care m-au adus de unde eram odată în locul unde mi-am dorit întotdeauna să fiu. Mama mea era cea mai bună fiinţă pe care am cunoscut-o vreodată. Tatăl meu era omul cel mai hotărât pe care l-am întâlnit. Astfel de oameni sunt sarea pământului. Nu sunt perfecţi. Dar arătaţi-mi cine este. Principalul este că întotdeauna au dat tot ce aveau mai bun. Şi pentru mine, când dai ce ai mai bun, dai tot ce poţi. Odată ce ai făcut asta, poţi să mergi acasă şi să dormi liniştit. A-ţi face griji pentru lucruri pe care nu le poţi controla este o metodă sigură de a te îmbolnăvi. Şi majoritatea lucrurilor de care ne temem nici nu se întâmplă vreodată. Kurt Vonnegut1 a formulat frumos acest lucru, spunând: „Adevăratele probleme din viaţă vor fi, probabil, lucruri care nici nu ţi-au trecut prin minte când îţi făceai griji, genul de lucruri care te lovesc pe neaşteptate la ora 4, într-o după-amiază liberă de joi.” Părinţii m-au format, în multe privinţe. Nu aveau prea multe, dar într-un fel aveau totul: aveau curajul convingerilor lor, aveau principii minunate, aveau respect de sine. încă mi-e foarte dor de ei, şi nu trece nici o zi în care să nu-mi amintesc de ei cu recunoştinţă. în clipele mele de linişte, uneori reflectez la faptul că, în general, nici nu îi apreciem pe cei pe care îi iubim cel mai mult. Până ce îi pierdem. Atunci rătăcim îndelung, în tăcere, rugându-ne să ni se dea a doua şansă de a-i trata aşa cum meritau să fie trataţi. Vă rog, nu lăsaţi ca astfel de regrete să vă otrăvească viaţa. Se întâmplă prea adeseori, prea multora dintre noi. Dacă aveţi fericirea de a mai avea părinţi, recunoaşteţi-le meritele. Şi faceţi-o chiar astăzi.

Lider Fără Funcție Robin Sharma descarca gratis PDF.