Titlu Ce isi doreste inima

Autor Susan Elizabeth Phillips
Categorie Ficțiune
Subcategorie Cărți de dragoste

susan-elizabeth-phillips-ce-isi-doreste-inima-pdf

dragi cititori,

Cartea aceasta a fost scrisă pentru aceia dintre voi care mi-au cerut (şi nu întotdeauna într-un mod politicos!) să scriu cartea lui Kevin şi a lui Molly. Pentru cei care sunt la primul contact cu cărţile mele, trebuie să spun că personajul Molly a apărut pentru prima dată ca adolescentă în cartea Trebuia să fii tu, care spune povestea lui Phoebe Somerville şi a lui Dan Calebow. Iar Kevin a apărut prima dată, când era mai tânăr, în Un partener ideal. Iar acum, în Ce îşi doreşte inima, cei doi, în sfârşit, se întâlnesc.

Mai multe informaţii despre cărţile mele, inclusiv despre cele din colecţia Chicago Stars, dar şi despre reţete, sfaturi despre scriere şi ultimele noutăţi sunt disponibile pe web site-ul meu, www.susanphillips.com. De asemenea, puteţi citi despre CD-ul cu coloana sonoră compusă special pentru această carte. Dacă nu sunteţi online, trimiteţi-mi o scrisoare, iar eu vă voi da toate detaliile. Lectură plăcută!

În ziua în care Kevin Tucker fusese la un pas de a o omorî, Molly jurase că avea să renunţe pentru totdeauna la dragostea neîmpărtăşită. Ea tocmai ocolea zonele cu gheaţă din parcarea sediului Chicago Stars, când Kevin apăru de nicăieri în noua lui maşină de 140 000 de dolari, un Ferrari 355 Spider, roşu ca focul. Cu roţile scârţâind şi cu motorul turat la maximum, maşina aceea joasă luă curba în viteză, împroşcând cu noroi în toate direcţiile. Când fundul maşinii zbură spre ea, Molly sări un pas mare în spate, se lovi de bara de protecţie a Lexusului cumnatului ei, se dezechilibră şi căzu într-un nor înecăcios de fum de eşapament. Kevin Tucker nici măcar nu încetini. Molly se uită după farurile maşinii care dispăreau în depărtare, scrâşni din dinţi şi se ridică. Un crac al pantalonilor ei îngrozitor de scumpi de la Comme des Garçons era plin de nămol, geanta ei Prada arăta jalnic, iar cizmele ei italieneşti erau zgâriate.....