Ne naștem goi, fără haine, fără experiență, fără responsabilități, doar cu anumite sentimente pe care nu le putem controla, dar știm că există. Creștem cu principii, cu idei, cu dorințe, cu tot ceea ce suntem învățați și ceea ce învățăm singuri. Formăm prietenii, descoperim lumea și, mai devreme sau mai târziu, ne îndrăgostim. Fiecare dintre noi este diferit. Sunt persoane care văd dragostea ca pe un rău necesar, alții o interpretează ca pe o normalitate pentru crearea unei familii, alții fug de ea ca de moarte, iar unii dintre noi sunt dependenți de ea. Nu voi judeca și vă voi spune că toate aceste puncte de vedere, și altele pe care nu le-am enumerat, sunt juste. Fiecare dintre noi are dreptul să-și aleagă drumul dorit. Eu nu m-am limitat în dragoste; nu am știut inițial. Am lăsat-o să facă ce vrea cu mine de când am simțit pentru prima oară cum este acel sentiment. Am simțit cum aceasta își făcea loc printre alte sentimente, forma un drum între ele și le influența cum îi plăcea ei. Vă scriu astăzi, mulți ani mai târziu, cu același curaj și aceeaşi dependență de dragoste. Însă ce este oare dragostea? Este doar ceea ce ne influențează și ne aduce în punctul decepțiilor, păcatelor, slăbiciunilor, dar și al supremului sentiment de fericire? Au existat oameni - femei și bărbați - înainte de Amara, dar nimeni nu s-a gândit că această poveste va evolua așa. „Dacă tăceai cum ar fi fost? Dacă niciodată nu te cunoșteam, ce mai aveam în suflet acum? Dacă femeia era o ființă mai simplă, cum ne-ar fi fost? Şi până la urmă, dacă universul nu exista, aş mai fi trăit?” – am zis eu în mintea mea privind-o pe Ea, râzând lângă Amara