Domnul Satterthwaite stătea pe terasa de la Crow’s Nest și se uita cum gazda lui, sir Charles Cartwright, urca pe poteca dinspre mare. Crow’s Nest era un bungalou modern dintre cele mai bune. Fără paiantă, fără frontoane, fără ornamentațiile atât de dragi constructorilor de mâna a doua. O simplă clădire albă, solidă, înșelătoare în privința mărimii, de vreme ce era mult mai mare decât părea. Își datora numele¹ poziției sale, la înălțime, cu vedere către portul Loomouth. Într-adevăr, de la un colț al terasei, ocrotit de o balustradă trainică, era o distanță considerabilă până la apa mării de dedesubt. Dacă veneai pe șosea, Crow’s Nest se afla la un kilometru și jumătate de oraș. 

Drumul o lua spre interiorul continentului, apoi continua în zigzag pe coastă, sus deasupra mării. Pe jos, clădirea era accesibilă în șaptesprezece minute, la capătul abruptei cărări pescărești pe care urca acum sir Charles Cartwright. Sir Charles era un bărbat de vârstă mijlocie, bine făcut și ars de soare. Purta o veche pereche de pantaloni din flanel gri și un pulover alb. Avea un mers ușor legănat și își ținea pumnii pe jumătate strânși în timp ce înainta. Nouă oameni din zece ar fi zis: „Marinar ieșit la pensie, genul inconfundabil“. 

Al zecelea, mai perspicace, ar fi stat pe gânduri, intrigat de ceva nedefinit ce nu suna tocmai adevărat. Și atunci poate că i-ar fi venit în minte o imagine necăutată: puntea unei nave (dar nu a uneia adevărate), o corabie îngrădită de draperii dintr-un material gros, bogat, un bărbat, Charles Cartwright, stând pe punte, cu o lumină care nu era a soarelui revărsându-se peste el, cu pumnii pe jumătate strânși, cu mersul ușor și vocea relaxată, plăcută a unui marinar și gentleman englez, acum vorbind pe un ton mult ridicat. „Nu, domnule, spunea Charles Cartwright, mă tem că nu îți pot oferi nici un răspuns la această întrebare.“ Și, fâș, draperiile grele cădeau, luminile se intensificau, o orchestră se avânta și ataca ultima măsură sincopată, fete cu părul prins în cocuri exagerate întrebau: Ciocolată? Limonadă? Se termina primul act al piesei Chemarea mării, cu Charles Cartwright în rolul comandantului Vanstone. Din locul lui de observație, domnul Satterthwaite zâmbi, privind în jos. Bărbat mic și uscățiv, domnul Satterthwaite era un ocrotitor al artei și al teatrului, un snob ambițios, dar plăcut, mereu implicat în cele mai importante petreceri și activități sociale (cuvintele „și dl Satterthwaite“ apăreau invariabil la coada oricărei liste de invitați). Una peste alta, un bărbat de o inteligență considerabilă, un fin observator al oamenilor și al lumii.