Capitolul 1. 

Scrisoarea În iunie 1935, m-am întors acasă de la ferma mea din America de Sud pentru o perioadă de aproximativ șase luni. Trecusem prin momente dificile acolo și, asemenea restului lumii, sufeream de pe urma crizei. Era necesar să mă ocup de diverse afaceri în Anglia și simțeam că nu aveau să fie profitabile decât dacă mă implicam personal. 

Soția mea a rămas să se îngrijească de fermă. Unul dintre primele lucruri pe care le-am făcut când am sosit în Anglia a fost săl caut pe vechiul meu prieten, Hercule Poirot. L-am găsit instalat într-un apartament modern din Londra și l-am acuzat (iar el n-a putut nega) că alesese acea clădire numai datorită aspectului ei geometric și al proporțiilor sale. 

– Da, prietene, dar nu ți se pare că această simetrie e extrem de plăcută? mi-a replicat Poirot. I-am răspuns că, în opinia mea, exagerează cu pătratele, după care, făcând aluzie la o glumă veche, l-am întrebat dacă în această construcție ultramodernă găinile erau dresate să facă ouă pătrate. Poirot a râs din toată inima. 

– Cum de ți-ai amintit gluma asta? Ei bine, nu! Știința n-a reușit încă să educe găinile în așa fel încât să satisfacă gusturile epocii moderne; încă mai fac ouă de diferite dimensiuni și culorii! Mi-am cercetat prietenul cu multă afecțiune. Se ținea extrem de bine și părea că nu îmbătrânise decât cu o zi față de ultima oară când ne văzuserăm. 

– Ești în formă, Poirot, i-am zis. N-ai îmbătrânit deloc. 

De fapt, dacă așa ceva e posibil, aș putea spune că ai mai puține fire albe decât la ultima noastră întâlnire. Poirot mă privi zâmbind.

Continuă să citești cartea în format pdf după descărcare …