Chibritul scrâşni cu zgomot pe bara din fier ruginit a hangarului, fâsâi scurt, apoi izbucni într-un val de lumină gălbuie, sunetul aspru şi strălucirea bruscă părând la fel de neobişnuite şi de neaşteptate în liniştea mormântală a deşertului înecat în beznă. Instinctiv, ochii lui Mallory urmăriră chibritul aprins adăpostit în căuşul palmei mişcându-se rapid spre ţigara care se iţea de sub mustaţa îngrijită a comandorului. Zări lumina oprindu-se la câţiva centimetri de chipul împietrit al ofiţerului şi de privirea aţintită spre nicăieri a acestuia. Apoi, chibritul se stinse şi căzu pe nisipul din preajma pistei. – Îi aud, şopti comandorul. Îi aud venind. Sunt la cinci minute distanţă de aici, nu mai mult. În seara asta nu e pic de vânt – o să aterizeze pe pista numărul doi. Hai încoace! 

O să ne întâlnim cu ei în camera de interogatorii. Se opri, privindu-l întrebător pe Mallory, şi păru să schiţeze un zâmbet. Dar întunericul nopţii era înşelător, căci în vocea lui nu se simţea nici o urmă de umor. Înfrânează-ţi nerăbdarea, tinere, încă puţin. Lucrurile n-au mers prea bine în noaptea asta. Mă tem că o să primeşti toate răspunsurile şi o să le primeşti chiar prea curând, zise el şi se întoarse brusc, îndreptându-se cu paşi iuţi către clădirile joase care se distingeau vag pe fundalul cerului întunecat. Mallory ridică din umeri, apoi îl urmă încet, alături de al treilea membru al grupului, un bărbat scund, lat în umeri şi vânjos, cu un mers legănat evident. Mallory se întrebă de cât exerciţiu avusese oare nevoie Jensen pentru a obţine acel mers legănat, de marinar. Treizeci de ani pe mare – şi Jensen chiar atât petrecuse acolo – erau, desigur, suficienţi ca, atunci când omul mergea, să pară că dansează în ritm de cimpoaie. Dar nu asta era ideea. 

Ca şef strălucit de operaţiuni al Direcţiei pentru Acţiuni Subversive din Cairo, intriga, înşelătoria, imitarea şi deghizarea constituiau suflul vieţii pentru comandorul James Jensen, decorat pentru merite deosebite în Marina Regală. Deghizat în hamal levantin, îşi câştigase respectul docherilor, de la Alexandretta şi până în Alexandria; nimeni nu ştia să mâne o cămilă mai bine decât el şi nici un beduin nu-i putea face concurenţă în această privinţă, după cum nu exista vreun cerşetor mai jalnic şi care să afişeze răni mai realiste decât el, în toate bazarele şi pieţele Orientului. Dar în noaptea asta, era doar un simplu marinar, îmbrăcat în alb de la chipiu la vârful pantofilor de pânză, în vreme ce lumina stelelor sclipea discret pe tresele aurii de pe epoleţi şi pe insigna de pe cozoroc. Paşii lor scârţâiau la unison pe nisipul bătătorit şi începură să răsune strident când trecură pe betonul pistei. Silueta grăbită a comandorului aproape nu se mai zărea. Mallory trase adânc aer în piept şi se răsuci brusc spre Jensen. – Domnule, ce se întâmplă? Care-i urgenţa, ce-i cu toată secretomania asta? Şi de ce sunt implicat? Doamne, abia ieri am fost scos din Creta, în urma unei înştiinţări de doar opt ore. Mi s-a spus că am o lună de permisie. Şi, când colo, ce s-a întâmplat?