La noi în casă la ora 17.00 se ia cina. Indiferent de orice, la ora 17.00 se ia cina. Niciodată nu mi-am pus întrebarea de ce la ora asta? Cine a făcut acest obicei și când? Și, dacă e să fiu sinceră cu mine, niciodată nu prea mi-am pus întrebări. Viața mea a decurs lin, exact așa cum se aștepta de la mine. 

Orologiul din colț arată ora 17.20 și se trece la desert. Plăcintă sârbească aburindă. Urmează cafeaua și apoi cei trei bărbați din viața mea or să se retragă subtil spre salon pentru tărie și discuțiile ce nu sunt pentru urechile sensibile ale doamnelor. Ale domnișoarelor mai exact, pentru că eu, Alexandrina Atanasiu, sunt singura prezență feminină din această casă. Or să se scuze pentru gest, or să îmi mulțumească pentru companie și or să mă pupe după rang: tata pe păr, unchiul pe frunte și logodnicul meu pe încheietura mâinii stângi. 

Ei trei, etern ei trei, au fost singura mea familie. Trioul fantastic, frații Atanasiu și Pavel Toma, militari de carieră, se știu practic din totdeauna și pe mine mă cresc cu toată gentilețea pe care niște bărbați în situația lor o poate avea. În toamna trecută, când am terminat școala și am rămas acasă, tata m-a anunțat că Toma o să mă ia de nevastă și eu m-am bucurat sincer. Știu că e mai mare decât mine, cu cât exact nu știu, dar îl cunosc de mică și e mare lucru să îl știi așa pe omul cu care o să îi petreci restul vieții. 

Dumnezeu a fost bun cu mine! Bărbații mănâncă repede și cu poftă așa cum numai un bărbat după o zi de muncă o poate face. 

- Vă e rău coniță, mă întreabă Măriuca, fata din casă. Nici supa nu ați terminat-o! Eu tresar și toți se uită la mine. La masă nu se vorbește! Măriuca, pentru că e la noi de când mă știu eu pe mine, își permite și mai scapă câte o vorbă. Acum pare justificată. Adevărul e că nu mă simt prea bine, încerc eu să mint și sunt absolut sigură că nu îmi iese. Niciodată, dar niciodată în viața mea, nu am mințit. - Poate te paște un mic guturai, îmi spune Toma încurajator în timp ce mă mângâie din priviri. 

- Așa e, mă agăț eu de colacul de salvare. Vreme asta schimbătoare de început de primăvară e de vină... - Un ceai cald cu puțin rom pentru Dulcineea mea, comandă unchiul Tiberiu fără să mă consulte. Acum că a făcut 18 ani are voie și ea, adaugă cu un zâmbet mic de încurajare.