Un tânăr pe nume Wilhelm Grimm a ascultat cu atenție povestea femeii. Era posibil ca aceasta să o fi auzit de la propria mamă, când era copil. Era un basm german intitulat Fata gâscă. În el era vorba despre un talisman vrăjit, un cal care putea să vorbească, un servitor malefic și o prințesă ce părea sortită unei vieți în care nu urma decât să aibă grijă de gâște pentru un rege care credea că fata era doar o țărancă. Wilhelm se dusese tocmai în zona rurală a Germaniei pentru a o cunoaște pe Dorothea Viehmann, ca să-i asculte poveștile. Aceasta i-a spus nu mai puțin de treizeci și cinci, iar Wilhelm le-a notat pe toate, cuvânt cu cuvânt. Era anul 1813, iar Wilhelm și fratele lui mai mare, Jacob, erau acaparați de un proiect important. Celor doi frați tocmai le fusese publicată prima carte, o culegere de basme germane, și lucrau la cel de-al doilea volum. Jacob și Wilhelm Grimm erau savanți serioși, dar le plăcea la nebunie să asculte basme. Cei doi considerau că poveștile pentru copii erau o parte importantă din istoria Germaniei.