Primul volum din seria NĂSCUȚI DIN CEAȚĂ

Uneori mă tem că nu sunt eroul pe care-l vede toată lumea în mine. Filosofii presupun că a sosit timpul, că au apărut toate semnele. Dar eu încă mă mai întreb dacă n-au ales greșit omul. Atât de mulți alții depind de mine. Ei spun că viitorul unei lumi întregi e în mâinile mele. Ce-ar crede dacă ar ști că apărătorul lor — Eroul Evurilor, mântuitorul — se îndoiește de sine însuși? Poate n-ar fi nicidecum șocați. Într-un fel, asta mă îngrijorează cel mai mult. Poate, în adâncurile inimilor lor, își pun întrebări — exact așa cum mi le pun și eu. Oare când se uită la mine văd un mincinos?

Din văzduh cădea cenușă. Lordul Tresting se încruntă, ridicându-și privirea către cerul arămiu de la jumătatea zilei, în timp ce servitorii se apropiau în grabă, deschizând o umbrelă de soare deasupra sa și a distinsului său oaspete. Căderile de cenușă nu erau neobișnuite în Ultimul Imperiu, dar Tresting spera să nu-și păteze de funingine frumosul costum nou și vesta roșie, abia aduse, pe apele canalului, chiar din Luthadel. Din fericire, nu bătea cine știe ce vânt; umbrela avea șanse să-i fie într-adevăr de folos. Tresting stătea în picioare, alături de invitatul său, într-un patio de pe culmea unui mic deal, care domina ogoarele. Sub ploaia de cenușă munceau sute de oameni în haine de lucru, ocupându-se de recoltă. În eforturile lor se simțea un soi de lene, dar, firește, asta stătea în firea oricărui skaa. Țăranii erau o mulțime indolentă, neproductivă. Nu se plângeau, desigur; aveau destulă minte ca să n-o facă. În schimb, se mulțumeau să lucreze ținându-și capetele plecate, cu o apatie mută. Atingându-i în treacăt, biciul unui supraveghetor îi silea să se miște, preț de câteva momente, cu mai multă râvnă, dar recădeau în lâncezeala lor imediat după aceea. Tresting se întoarse către bărbatul de alături. — Unii ar putea să creadă, remarcă el, că o mie de ani de muncă pe ogoare i-au făcut să devină, din naștere, ceva mai pricepuți în privința asta. Obligatorul se răsuci înălțând dintr-o sprânceană — un gest făcut parcă special pentru a pune în valoare trăsătura lui distinctivă — tatuajele complicate care-i dantelau pielea din jurul ochilor. Enorme, întinzându-i-se pe toată înălțimea frunții și urcând pe laturile nasului. Era un prelan cu puteri depline — un obligator întradevăr foarte important. Tresting avea, la conac, propriii săi obligatori, însă nu erau decât niște funcționari minori, cu doar câteva semne în jurul ochilor. Bărbatul acela sosise de la Luthadel pe canal, cu aceeași corabie care aduse noul costum al lordului. — Ar trebui să vezi ce skaa sunt în oraș, Tresting, spuse obligatorul, întorcându-și din nou privirea către muncitori. În comparație cu cei din Luthadel, ăștia sunt de-a dreptul sârguincioși. Aici aveți mai mult control asupra lor. Câți spuneai că pierdeți într-o lună? — Oh, șase, sau cam așa ceva. Unii din cauza bătăilor, iar alți din istovire. — Fugari? — Niciodată! răspunse Tresting. La început, când am moștenit pământul de la tata, aveam câțiva — dar leam executat familiile. Ceilalți s-au descurajat repede. Nu i-am înțeles niciodată pe nobilii care se plâng că au necazuri cu skaa — eu găsesc că sunt creaturi ușor de controlat dacă acționezi cu o mână fermă. Obligatorul dădu din cap, rămânând tăcut în veșmintele lui negre. Părea încântat — ceea ce reprezenta un lucru bun. Lucrătorii nu erau, de fapt, proprietatea lui Tresting. Îi aparțineau Lordului Legiuitor, ca toți ceilalți skaa; Tresting îi închiria de la Zeul lui, în mare parte la fel cum plătea și pentru serviciile obligatorilor Lui. Oaspetele se uită în jos, la ceasul său de buzunar, apoi își ridică privirea spre cer. În ciuda căderii de cenușă, ziua era luminoasă, cu soarele de un stacojiu strălucitor dincolo de negreala cețoasă din înaltul văzduhului. Tresting scoase o batistă și-și șterse fruntea, simțindu-se recunoscător fiindcă umbrela îl apăra de arșița amiezii. — Bine, Tresting, spuse obligatorul. O să-i transmit lordului Venture propunerea domniei tale, așa cum ai cerut. Din partea mea va primi un raport favorabil asupra muncii de aici. Lordul își reținu un oftat de ușurare. Un obligator trebuia să fie de față, ca martor, la încheierea oricărei înțelegeri negustorești sau de altă natură între nobili. Firește că până și unul modest, ca aceia angajați de el, putea îndeplini un asemenea rol — însă a-i face impresie bună chiar obligatorului lui Straff Venture însemna mult mai mult! Oaspetele se întoarse spre el. — O să plec înapoi, pe canal, în după-amiaza asta. — Atât de repede? întrebă Tresting. Nu vrei să rămâi la cină? — Nu, răspunse obligatorul. Cu toate că mai există un subiect despre care aș vrea să discutăm. N-am venit aici numai din porunca lordului Venture, ci și… ca să fac cercetări în anumite privințe, pentru Cantonul Inchiziției. Se zvonește că-ți place să te distrezi cu femeile skaa aflate sub stăpânirea domniei tale. Tresting simți un fior rece. Obligatorul zâmbi; zâmbetul se voia dezarmant, dar Tresting nu-l găsi decât sinistru. — Nu te neliniști, Tresting, zise obligatorul. Dacă acțiunile domniei tale ar fi stârnit într-adevăr îngrijorarea, în locul meu ar fi fost trimis un Inchizitor de Oțel. Lordul dădu încet din cap. Inchizitor. Nu văzuse niciodată vreuna dintre creaturile acelea inumane, dar auzise… povești. — Am fost mulțumit de purtarea domniei tale cu femeile skaa, declară obligatorul, plimbându-și din nou privirea pe deasupra ogoarelor. Ceea ce am văzut și am auzit aici dovedește că lași curățenie în urmă. Un bărbat ca domnia ta — priceput, cu recolte bune — poate ajunge departe în Luthadel. Încă vreo câțiva ani de muncă, plus câteva afaceri negustorești inspirate și, cine știe? Obligatorul își întoarse privirea în altă parte și Tresting se pomeni zâmbind. Nu reprezenta o făgăduială, și nici măcar o aprobare — în marea majoritate a cazurilor, obligatorii erau mai degrabă administratori și martori, decât preoți — dar să auzi astfel de laudă din partea unuia dintre servitorii personali ai Lordului Legiuitor… Tresting știa că, după părerea unei părți a nobilimii, obligatorii erau neliniștitori — unii îi considerau chiar o bătaie de cap —, dar, pe moment, el unul și-ar fi sărutat distinsul oaspete. Se răsuci din nou către skaa, cei care munceau sub soarele însângerat și sub fulgii leneși de cenușă. El fusese întotdeauna un nobil de țară, trăise pe plantația lui, visând la o posibilă mutare chiar în Luthadel. Auzise despre baluri și despre petreceri, despre fast și despre intrigi, și totul îl entuziasmase zadarnic. În seara asta trebuie să sărbătoresc, se gândi. În a paisprezecea colibă era o fată tânără pe care-o urmărea de ceva vreme… Zâmbi din nou. Încă vreo câțiva ani de muncă, spusese obligatorul. Dar oare el, Tresting, n-ar fi putut grăbi lucrurile, dacă trudea puțin mai mult? Populația skaa de pe domeniul lui crescuse în ultima vreme. Poate, dacă-i îmboldea ceva mai tare, reușea să obțină în vara aceea o recoltă suplimentară, îndeplinindu-și cu prisosință obligațiile din învoiala cu lordul Venture. Dădu din cap, cu ochii la mulțimea de skaa leneși, dintre care unii lucrau cu sapele, iar alții stăteau în patru labe, îndepărtând cenușa de pe plantele tinere. Nu se plângeau. Nu sperau. Nici măcar nu-ndrăzneau să gândească. Așa trebuia să fie, pentru că erau skaa. Erau… Tresting îngheță când unul își săltă capul. Bărbatul întâlni ochii lordului, având în expresia feței o scânteie — ba nu, o flacără — sfidătoare. Tresting nu mai văzuse așa ceva niciodată, nu pe chipul unui skaa. Se retrase din reflex cu un pas, străbătut de un fior în vreme ce acel skaa straniu, cu spatele drept, îi susținea privirea. Și zâmbea. Tresting se uită în altă parte. — Kurdon! se răsti apoi. Supraveghetorul, un zdrahon, urcă panta în grabă. — Da, lordul meu? Tresting se întoarse, arătând către… Se încruntă. Unde stătuse acel skaa? Lucrând cu capetele în jos, cu trupurile pătate de funingine și sudoare, era greu să-i deosebești unii de alții. Tresting se întrerupse, căutând. Credea că reținuse locul… gol, unde nu se mai afla nimeni. Dar nu. Nu era cu putință. Bărbatul n-avea cum să dispară atât de repede din grup. Unde s-ar fi putut duce? Trebuia să fie acolo, undeva, de data asta muncind cu capul plecat, așa cum se cuvenea. Cu toate acestea, momentul de aparentă sfidare nu putea fi iertat. — Lordul meu? întrebă din nou Kurdon. Obligatorul stătea alături, privind curios. N-ar fi fost înțelept să-l lase să-și dea seama că un skaa se purtase cu atâta obrăznicie. — Pune-i mai mult la muncă pe cei dinspre sud, ordonă Tresting, arătând cu degetul. Văd că sunt mocăiți, chiar și pentru niște skaa. Biciuiește câțiva. Kurdon ridică din umeri, dar încuviință cu o înclinare a capului. Nu era cine știe ce motiv pentru biciuire — dar, pe de altă parte, nici lui nu-i trebuia cine știe ce motiv ca să bată lucrătorii. La urma urmelor, nu erau decât niște skaa. Kelsier auzise povești.

Descarca Ultimul imperiu de Brian Sanderson in format pdf.