Sunt mamă, am divorţat în urmă cu 5 ani şi am împreună cu fostul partener o fetiţă, pe Chloe. Mi-am părăsit partenerul când Chloe avea 2 ani. Era foarte coleric, agresiv, iar mie şi fetiţei ne spunea mereu numai lucruri urâte. Uneori, când veneam mai devreme de la muncă, îl auzeam de la parterul imobilului cum ţipa la ea. Odată, pe când avea doar un an, a lovit-o pentru că a scuipat compotul. Chloe îşi smulgea părul. Am dus-o la medic. Acesta mi-a spus că nu ar trebui să-mi fac griji, că îi va trece, însă eu eram deprimată şi mă gândeam să îmi iau viaţa. După o altă ceartă şi în urma ameninţărilor că mă va lovi, am părăsit domiciliul din L... pentru a mă reîntoarce la părinţii mei din N ... 

Chloe şi-a revăzut tatăl după zece luni. Această absenţă din viaţa ei a fost alegerea tatălui. Judecătorul a considerat însă plecarea mea o separare voluntară. Chloe povesteşte că tatăl său o împinge, o loveşte, o leagă de pat cu cureaua. Vine acasă cu insolaţii, cu arsuri solare, cu vânătăi şi, de mai multe ori, cu capul spart. Am arătat vânătăile şi alte semne celor de la Spitalul Universitar şi am depus plângere la poliţie de două ori. 

Chloe a fost interogată de poliţişti şi le-a arătat în ce fel era maltratată. 

Concluzie: poliţiştii au influenţat răspunsurile copilului. Mi s-a spus că sunt prea neliniştită, că Chloe nu acceptă autoritatea adulţilor, că e prea plină de viaţă, prea activă, că trebuie să se calmeze ca să nu-şi mai enerveze tatăl. Am fost monitorizate de serviciile pentru protecţia copilului timp de un an. Nu au reuşit să pună niciun diagnostic. Chloe este bine. Ea se duce în braţele tatălui său. Nu arată că i-ar fi frică de el. Mi se spune în continuare că sunt prea anxioasă. Un an de zile tatăl lui Chloe a avut un comportament adecvat.