Adair Thorne era predestinat să fie distrus de flăcări. Rămas orfan cu mai mult de două decenii în urmă din cauza unui foc care nimicise brutăria tatălui său şi îi ucisese părinţii şi sora, acum Adair stătea în mijlocul cenuşii propriei case. Împietrit. Amorţit. Incapabil să se mişte. Pierdut. Pierduse totul. Pompierii abia reuşiseră să potolească flăcările hulpave, trosnetul tăciunilor care spărgea liniştea apăsătoare de pe St. Giles. Slujitorii, paznicii, servitoarele şi toţi bărbaţii şi femeile care numiseră acest loc acasă stăteau tăcuţi pe lespezile de piatră. De ici-colo, se auzea plânsul înăbuşit al femeilor. Adair privea fix în faţă, către garguiele de metal, încă impunătoare şi intacte, şi către treptele de piatră pline de funingine de la intrarea în clubul Iadul şi Păcatul. Nu mai era nimic. Bucătăriile. Apartamentele. Sălile de joc. Toate birourile private şi apartamentele folosite de bărbaţii şi femeile care trăiau acolo. Agonia îşi înfipsese ghearele lungi în carnea lui, sufocându-l. Scoase un geamăt primitiv, disperat, parcă scos de un animal rănit. Sunetul se pierdu în plânsetele care se auzeau din spatele lui, între frânturile de cuvinte aruncate dintr-o parte în alta. – Câţiva cu arsuri urâte… Un miracol că nimeni nu a fost ucis… Da, toată lumea fusese evacuată în siguranţă. Şi asta, în pofida faptului că pierduse clubul şi toate veniturile, îl mai linişti un pic pe Adair. Vieţile oamenilor fuseseră cruţate. „Ai pierdut doar celelalte lucruri… Totul.“

– Nu vor reuşi să-l salveze… Acele câteva frânturi de conversaţie venind dinspre doi membri ai echipei de pompieri care se luptaseră cu focul îl aduseră pe Adair cu picioarele pe pământ, distrăgându-i atenţia de la confuzia, oroarea şi disperarea momentului. Clipi încet. Da. Avuseseră noroc. Nici un suflet nu fusese pierdut în vâlvătaia încinsă. Şi totuşi, Adair strânse degetele murdare de funingine în pumni – îl mistuia o furie de nedescris, care nu avea nici o legătură cu recunoştinţa pe care o simţea. Cumva, din interior, simţea nevoia să-şi dea capul pe spate şi să urle din toţi rărunchii împotriva lumii, împotriva tuturor lucrurilor pe care le pierduse în acea zi.