Am avut niște zile și nopți de coșmar. M-am tot întrebat cu ce nu sunt eu mai bună ca nevastă-sa și de ce nu a avut curaj să rămână cu mine. Ultima oară l-am văzut pe Mircea la pizzerie, eram cu Epaminonda, iar el cu una slabă ca o râmă. Nu știu ce naiba, că lui nu-i plăceau astea stil șnur, fără țâțe, fără cur, vorba aia. Bine, că ceva țâțe avea, dar nu ca ale mele. Nici măcar ca ale matracucii de nevastă-sa. Chiar nu înțeleg ce o fi găsit la aia. Că, de câte ori mă uitam înspre masa lor, nu i-am văzut să râdă deloc, parcă erau la priveghi. Aia tot freca furculița și cuțitul, iar Mircea i-a zis ceva, că a făcut bot și n-a mai ridicat ochii din farfurie. Așa-i trebuie tâmpitului, dacă eu n-am fost destul de bună! Că, în fond, nu i-am greșit cu nimic, ca să merit așa un tratament. Auzi, să o rupă el cu mine, fiindcă i-am zis că nevastă-sa o arde prin delegații cu altul! Păi, așa și e!

Că doar am și poză cu ea lipită de unul, dar am fost o doamnă și nu i-am arătat-o lui Mircea. Și tot n-a fost bine. De-aia au succes nesimțitele și tupeistele. Dacă ești cu bun-simț, ești proastă. Tot el a făcut gât, după ce zisese că urma să-și lase familia pentru mine. Un cretin. Epaminonda îmi înșira verzi și uscate și râdea ca măgarul. Îmi povestea cum, la facultate, el lua cursurile pentru toate colegele, că alea chiuleau, iar ele îi aduceau de mâncare ce voia el. Ajunsese să comande ca la restaurant. Și așa a petrecut toată facultatea. De altfel nu e băiat rău și deloc urât.

Observasem iar că femeile din restaurant se uitau la el, până ce și râma de la masa lui Mircea îi arunca ocheade și se prefăcea că se uită la televizorul de pe perete. Eu îmi întorsesem un pic scaunul, ca să mă vadă prostul de Mircea și să se oftice. Să facă o comparație, tâmpitul. A plecat cu râma înaintea noastră și brusc mi s-a făcut dor de el. Dacă avea coaie, putea să o lase baltă pe aia, o lăsam cu Epaminonda, eventual, și să mă ia de mână și să fugim departe. Dar el sigur s-a dus să i-o tragă ăleia, apoi acasă ca și cum n-a mâncat usturoi. Hăhăhăăă... nu suport gândul ăsta, că Mircea ar fi cu alta.

Nu! Epaminonda m-a condus politicos acasă. L-am invitat să urce, dar a spus că nu se cuvine. Că vine odată, când îmi ia și un cadou, că așa se face când intră prima oară în casa cuiva. E bine-crescut, dar e atât de plicticos... și mă scoate din sărite cu răgetele lui când râde. Cine știe cum o face când plânge, nu vreau să aflu! N-am putut să dorm toată noaptea, iar acum, la birou, mi se închid ochii. Noroc că șeful e plecat la Cluj, o fi cu matracuca de nevastă a lui Mircea, mai știi? Iar Silviuța-puța, asistenta lui, e în concediu, „sărăcuța“. Poate plec mai devreme, că și așa frec menta pe aici. Ia să văd, ce mai e pe Facebook, mai trece timpul. Hiii... Mircea m-a deblocat și mi-a cerut prietenia. Hai că m-a lăsat mască! Acum, dacă i-o accept, zice că n-am avut altceva de făcut decât să aștept ca proasta după el. Ia să mai stau măcar o oră, hai, juma’ de oră.